Ne-a furat arbitrul austriac ca să nu intrăm în Schengen, dar președintele Iohannis și Guvernul nu au nicio responsabilitate?

Sunt orele și zilele supărării pe Austria. Și nu e deloc nevoie de parada de patriotism ipocrit al lui Rareș Bogdan, care a transmis companiilor de stat să nu mai alimenteze de la OMV și Petrom. Așa ceva nu se poate. E ca și cum ai obliga ministerele să bage benzină de la OMV și Petrom, ceea ce s-ar constitui în ajutor de stat. Nepermis. Nu e treaba Guvernului să privilegieze sau să discrimineze.

Reacția publicului e cea care contează. Și valul de boicot colectiv este cu adevărat periculos pentru companiile austriece și, în ultimă instanță, pentru cabinetul cancelarului Nehammer, guvernul care a refuzat, împotriva dovezilor UE, ca România și Bulgaria să intre în Schengen. 

Spre deosebire de ordinele guvernamentale, de deciziile de birou, care vin și pleacă, decizia descentralizată a oamenilor de a renunța la băncile și firmele austriece din România este imprevizibilă. Știi când începe, nu știi cum se derulează și nici cum se termină. 

Superputerea oamenilor obișnuiți

Cazul firmelor care au întârziat să se retragă din Rusia a arătat că această nouă formă de politică agregată poate avea efecte copleșitoare. În acest an, siliți de războiul lui Putin, oamenii din toată lumea au descoperit câteva arme inovative. 

Arma economică e prima dintre ele. Să izolezi pe cineva care se comportă oribil cu tine începe prin a refuza să-i mai dai bani. Când unul te insultă, te pedepsește fără motiv sau te atacă, nu mai finanțezi proasta sa conduită. 

Asta se amplifică cu un ritm imposibil de anticipat. Un director al unei companii de carne din Alba, cu 2.000 de angajați, a explicat joi că el nu este împotriva multinaționalelor, chiar conduce una. Dar va boicota firmele austriece pentru că „nu cred că e o favoare să fim tratați drept egali”. Iar reacțiile oamenilor au fost copleșitoare. 

În fond, ce au salutat românii la acest concetățean? Decența ripostei descentralizate. În timp ce indecența neasumării centralizate este taman ceea ce detestă la cei care ne conduc. 

Dacă politicienii noștri au eșuat în negocieri și nu și-au făcut treaba, poate că e timpul să facem noi ceva. Fiecare, un gest mic.

Voicu Vușcan, administrator al firmei de mezeluri Elit SRL:

Trezirea e un alt efect al oamenilor conectați. 

N-au negociat cu Austria pentru că au aflat în ultimul moment despre poziția Austriei

Sunt orele și zilele supărării pe Austria. Dar oamenii se vor uita, în curând, și la antrenorul și la „jucătorii” noștri. E ca la ratarea unei calificări. Întâi te superi pe arbitru, iar de data asta, e posibil ca Austria să nu scape atât de ușor.

Oricum însă, atenția, supărarea și nevoia de explicații se vor muta și către Klaus Iohannis și către Guvernul Ciucă. Ei nici măcar nu au negociat cu Austria, pentru că jucau cu Olanda și Suedia. Habar n-au avut că Austria pregătește acest veto de ultim moment.

Ministrul de interne, ministrul de externe, președintele României nu se simt cu nimic responsabili? Sau se vor ascunde, din nou, după „malversațiunile” lui Vladimir Putin?

Pe 23 noiembrie, Bode și Hurezeanu spuneau că ministrul de interne al Austriei „ne-a asigurat”

Și mai e ceva de zis. Mă doare groaznic s-o scriu. 

Ambasadorul României la Viena, Emil Hurezeanu, este unul dintre oamenii căruia, de la distanță, îi datorez enorm, eu și mulți oameni din generația mea. Emisiunile sale la Radio Europa Liberă au fost probe de curaj și demnitate într-un timp în care noi eram îngenuncheați. Iar asta nu se uită niciodată. Vorba cărții lui Liviu Tofan despre Europa liberă, „ei ne-au salvat”. 

Apoi, ca ziarist, tot de la distanță, l-am admirat și am învățat enorm, niciodată suficient, de la Emil Hurezeanu.

Dar ca ambasador în Austria, există o responsabilitate de neevitat după acest eșec diplomatic. 

„Asigurarea asigurării” era fie o neînțelegere a realității, fie un neadevăr. Astăzi, ne-am lămurit. Ce spunea ministrul de interne austriac era fix împotriva României și Bulgariei. Suntem înfrânți și, în ciuda proverbelor de circumstanță, nu se învață din înfrângeri repetate. Înfrângerile în serie te împuținează, îți scad încrederea în tine și pregătesc alte înfrângeri. 

Cine își asumă?

Singura soluție e o recunoaștere, o asumare concretă, prezidențială, ministerială și diplomatică. Nu mai vorbim de SIE, SRI și alte servicii secrete, care au eșuat în a anticipa. Dar de responsabilitatea serviciilor de informații să se ocupe președintele Klaus Iohannis, că epoleții sunt domeniul său, el a decorat recent „75% militari și 25% civili”. Din cei 60 de generali avansați în grad acum câteva zile, câți aveau răspunderea de a analiza ce se poate întâmpla cu Schengen, în țară și în străinătate?  

Cine avea în sarcină să contreze, cu probe, afirmația de ultimă oră a cancelarului Austriei că firmele austriece din România sunt persecutate de stat? Când toți știm că multinaționalele, indiferent de capital, au fost vreme de trei decenii protejate de DNA, DIICOT, ANAF sau Guvern.

„E un început în tot sfârşitul”, spunea Neculai Constantin Munteanu, colegul lui Emil Hurezeanu, pe 18 decembrie 1989, într-o emisiune care avea să intre în istorie. „Bate astăzi în România un vânt puternic dinspre nord-est: este un vânt de libertate”, adăuga Emil Hurezeanu câteva zile mai târziu. 

Acum, din România bate din nou un vânt cald, de zeflemea parcă, într-un decembrie pe care l-am pierdut. Dar e un început în tot sfârșitul.

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE