„Are platfus, trebuie să-i luăm talonete?” este una dintre cele mai frecvente întrebări ale părinților în cabinetul de ortopedie pediatrică. Părintele vede o talpă care atinge pământul pe toată suprafața, un copil care calcă „pe dinăuntru” și se gândește, firesc, că ceva nu e în regulă. De cele mai multe ori, răspunsul este unul liniștitor: la copilul mic, piciorul plat nu este o boală, ci o etapă prin care trec aproape toți copiii.
Cuprins:
Bolta plantară este arcuirea tălpii pe partea ei interioară — acel spațiu de sub picior care nu atinge solul când un adult stă în picioare. Ea funcționează ca un arc: preia greutatea corpului și o distribuie, amortizând fiecare pas.
La naștere, această boltă practic nu există. Talpa bebelușului este acoperită de un strat de țesut gras, care o face să pară complet plată. Arcul se construiește treptat, pe măsură ce copilul începe să meargă, să alerge și să se cațăre, iar mușchii mici ai piciorului devin mai puternici.
La copilul mic mai contribuie un lucru: laxitatea ligamentară, adică faptul că ligamentele — benzile fibroase care țin oasele împreună — sunt mai elastice decât la adult. Un picior „moale” se turtește mai ușor sub greutatea corpului. Pe măsură ce copilul crește, ligamentele devin mai ferme și piciorul își capătă forma.
Forma piciorului depinde și de axul membrelor inferioare — linia imaginară care trece prin șold, genunchi și gleznă. Acest ax se schimbă continuu de la naștere până în jurul vârstei de 7–8 ani, iar odată cu el se schimbă și felul în care copilul calcă.
Talonetele, sau suporturile plantare, sunt inserții puse în pantof care susțin artificial arcul tălpii. Pot fi utile în anumite situații, dar la un copil sub 7 ani, cu picior plat flexibil și fără dureri, nu grăbesc formarea boltei. Piciorul se sprijină pe ele în loc să lucreze singur.
Recomandarea pentru această vârstă este simplă: încălțăminte obișnuită, comodă, și cât mai multă mișcare. Alergatul pe teren variat, cățăratul, mersul desculț pe iarbă sau pe nisip antrenează mușchii piciorului mai bine decât orice inserție. Kinetoterapia — gimnastica medicală, condusă de un specialist în recuperare — poate fi încercată, dar la piciorul plat al copilului mic are un efect modest.
Ultimul semn este cel mai important. Un picior plat rigid nu mai este o etapă de dezvoltare și are aproape întotdeauna o cauză care trebuie căutată.
După 7–8 ani se deosebesc trei situații, fiecare cu altă abordare:
Deosebirea dintre ele se face la consult, prin câteva manevre simple, uneori completate de radiografii ale piciorului făcute în picioare, cu greutatea corpului pe ele.
Când piciorul plat-valg persistă după vârsta de 7–8 ani și produce simptome, tratamentul care corectează efectiv deformarea este cel chirurgical. Cea mai folosită variantă este artroerezis: prin incizie mică, pe partea exterioară a piciorului, se introduce un implant mic între două oase ale retropiciorului — talusul și calcaneul. Implantul limitează alunecarea care produce turtirea piciorului și îi permite acestuia să se remodeleze în creștere. Este o intervenție minim invazivă, cu recuperare rapidă.
Pentru formele mai severe sau la copiii mai mici există și alte tehnici, care se aleg individual. Un picior plat-valg simptomatic lăsat netratat poate duce, la vârsta adultă, la dureri și deformări mult mai greu de corectat.
Până la 7–8 ani, un picior plat, flexibil și nedureros face parte din creșterea normală și nu are nevoie de talonete sau de tratament. Durerea, oboseala la efort, piciorul rigid și deformarea care rămâne după această vârstă sunt motivele pentru care merită să ajungeți la ortopedul pediatru. Diagnosticul se pune la consult, nu după aspectul tălpii în baie.