În aprilie a existat o dispută publică între cei doi, în care Adiță a criticat managementul tatălui său, Mititelu susține acum că situația a fost exagerată de presă și că conflictul s-a rezolvat.
Mititelu a explicat că fiul său a fost influențat de anumite persoane din club în perioada în care el a lipsit, dar acum Adiță a înțeles mai bine situația și este mult mai implicat. Totuși, Mititelu a subliniat că fiul său are încă nevoie de timp pentru a se maturiza complet, fiind încă tânăr la 27 de ani.
,,Adiță iubește fotbalul. A avut talent și, dacă nu era fiul lui Mititelu, ajungea un fotbalist foarte bun, chiar dacă acum o să spună lumea că îmi laud băiatul. Avea un fizic bun și execuții de calitate. Dar îi era imposibil să reușească, pentru că toată lumea îl vedea ca pe „băiatul patronului”, adeclarat Adrian Mititelu.
Acesta a subliniat importanța dedicării totale în fotbal și a precizat că Adiță trebuie să fie prezent zilnic la echipă pentru a reuși să o conducă.
Mititelu a povestit că fiul său a făcut tot posibilul în vara trecută pentru a-l convinge să abandoneze fotbalul, imediat după retrogradarea FCU Craiova în Liga 2.
În aprilie, Mititelu senior și fiul său, Adiță, au avut un schimb aprins de replici. Adiță a declarat că toți cei implicați în echipă, de la acționari până la ultimii membri ai băncii de rezerve, trebuie să plece, acuzându-i pe toți, inclusiv pe tatăl său, de vinovăție. Mititelu senior a spus că este subminat de unii care își fac programul la ore târzii.