Tensiunea creată în jurul partidei de aseară s-a resimţit încă de la primul fluier. Vasluienii au început mai bine şi au deschis scorul prin Wesley, care a finalizat cu capul o centrare a lui Jovanovici (12). Giuleştenii au egalat după o gafă uriaşă a lui Zmeu, care i-a pus o minge pe tavă lui Deac (35).
Un minut mai târziu, Pavlovici a fost eliminat pentru o intrare dură la Alexa, iar sârbul s-a înjurat cu Viorel Hizo ca la uşa cortului la ieşirea de pe gazon. Până la finalul primei reprize, Ciprian Deac a mai profitat de o gafă din apărarea adversă şi a punctat pentru 2-1 (40).
Partea a doua a început în acelaşi ritm nebun, dar “centralul” Istvan Kovacs a simţit nevoia să intervină şi l-a eliminat uşor pe Deac. Moldovenii au profitat şi au egalat prin Adailton
(63). A urmat o luptă crâncenă pentru golul victoriei, dar nici o echipă n-a mai reuşit să-şi creeze ocazii de gol. În minutul 90+2, Nicolae Grigore a fost servit excelent de Bozovici şi a trimis cu sete în plasa porţii lui Puia. În urma acestui succes, Rapid s-a apropiat la trei puncte de Dinamo şi visează la titlu.
Sursă foto: GSP.ro