Gigi Becali, finanţatorul Stelei, a declarat la Sport.ro că în cazul în care ANAF va păstra decizia de mărire a cotei de impozitare a salariilor sportivilor de la 16 la sută la 68 la sută, atunci tot sportul românesc va fi falimentat.
"Noi suntem la zi cu toate dările. Dacă decizia ANAF rămâne valabilă, atunci se va închide fotbalul. Toate sporturile naţionale se vor închide. Nu e normal să nu-ţi poţi plăti sportivii prin convenţii civile. Vor să îmi facă o răutate mie. Nu contează că distrug România. Eu sunt ţinta principală. Nu o să mai am unde să joc. O să plec în Italia, o să joc acolo dacă aici nu mai am loc", a spus Becali.