Marți, 27 mai 2014, 17:34

Deşi timpul presează, fiindcă reunirea echipei este programată peste doar trei săptămâni, Steaua n-are antrenor. Favorit este Mihai Teja, tehnicianul în vârstă de 35 de ani care a revitalizat-o în sezonul recent încheiat pe „U” Cluj.

Cosmin Olăroiu, antrenor la Al Ahli Dubai (Emiratele Arabe Unite), a rostit o frază care l-ar face pe patronul Gigi Becali să jubileze. Dar n-a fost decât o „aroganţă” pentru Gigi, care încă îi este dator cu sume importante. Oli câştigă în Emiratele Arabe Unite un salariu de 2,5 milioane de dolari, imens în comparaţie cu ceea ce i-ar putea oferi campioana României. Oli a mai vorbit şi despre trecerea lui Reghecampf la Al-Hilal şi despre viitorul lui Rădoi.

SportNews.ro: Salut, Oli! Toată lumea te aşteaptă la Steaua. Când te întorci?
Cosmin Olăroiu: Da, mâine vin la Steaua! N-aţi zis voi, ba că mă dau afară, ba că mă arestează, ba că mă împuşcă. De ce să mai stau aici?

În urmă cu şapte ani, tu ai făcut traseul pe care calcă acum Laurenţiu Reghecampf, de la Steaua, la Al-Hilal. Cum crezi că se va acomoda acolo?
E treaba lui, de unde să ştiu eu cum se va acomoda la Al Hilal? Sunt mulţi care îşi dau cu părerea dacă e bine sau rău pentru el. Depinde de el dacă se va acomoda sau cum se va acomoda în fotbalul din Arabia Saudită. Nu-i dau eu sfaturi.

Mirel Rădoi tocmai a fost dat afară de la Al-Ain. Îl iei cu tine la Al-Ahli? Se spune că are o ofertă şi de la Al-Jazira.
Nu ştiu ce vrea Rădoi. Depinde de el. Eu am jucători sub contract, nu pot să spun ce fotbalişti o să mai iau.