Boxerul japonez Daigo Higa, campion la categoria muscă, versiunea WBC, a fost deposedat de centură din cauza greutăţii excesive observată la cântar, sâmbătă, înaintea partidei pentru apărarea centurii, cu Cristoger Rosales (Nicaragua).
În vârstă de 22 de ani, Higa egalase recordul naţional, de 15 victorii consecutive prin KO, şi spera ca în meciul cu pugilistul din Nicaragua, să-l şi depăşească.
La cântar el a avut însă 51,7 kg, cu aproape un kilogram mai mult peste limita categoriei, astfel încât a pierdut centura pusă în joc.
Cu toate acestea, potrivit presei nipone, Higa ar putea fi lăsat duminică să boxeze cu Rosales, într-un meci care nu va avea însă nicio miză.
În luna februarie, Daigo Higa îşi păstra centura de campion mondial la categoria muscă, versiunea WBC, după ce l-a învins prin KO în prima repriză pe mexicanul Moises Fuentes, în cadrul unei gale care a avut loc la Naha, pe insula Okinawa, notează Agerpres.