Sporturile de echipă au intrat în vacanță, iar Libertatea face astăzi o recenzie a acestora și cum se împarte România din perspectivă geografică, dar și a cluburilor sportive.
A fost luat în calcul cel mai important trofeu de la opt sporturi de echipă din România: câștigătoarea campionatului la fiecare disciplină în parte! Și după această analiză apar unele concluzii interesante.
1. Cele mai importante echipe de tradiție din București și-au adjudecat în acest an câte un trofeu. Dinamo a triumfat la handbal masculin, Rapid a luat primul titlu din istorie la polo feminin, iar Steaua și-a păstrat trofeul de anul trecut și a câștigat din nou la polo masculin.
2. Cu un buget de 15 milioane de euro, cel mai mare din sportul românesc, cei de la CSM București s-au făcut de râs în actualul sezon! Zero trofee pentru CSM! Anul trecut și-au adjudecat două trofee la handbal feminin și volei. Acum, trofeele au ajuns la SCM Rm. Vâlcea, respective, Volei Alba Blaj.
3. Două mari orașe ale României se află pe podiumul sezonului 2018-2019: Cluj-Napoca și Miercurea Ciuc au luat câte 4 trofee! La Cluj au ajuns titlurile de la fotbal: CFR Cluj (la băieți) și Universitatea Olimpia Cluj-Napoca (la fete). La Miercurea Ciuc au ajuns cele de la hochei feminin și futsal masculin.
4. Dinamo București, un club de foarte mare tradiţie, a avut un singur triumf în actualul sezon! A câștigat titlul, pentru al 4-lea an consecutiv, la handbal masculin. În total a adunat 16 trofee la această displină. La fotbal, de exemplu, a terminat pe locul 9, cea mai slabă clasare din istoria de 71 de ani a clubului.
5. Deși conţine judeţe cu mare tradiţie în unele sporturi, Moldova câștigă doar un trofeu după 5 ani de pauză! Este vorba de cel adjudecat de voleibaliștii de la Arcada Galați. Ultimul era câștigat de Știinţa Bacău, campioană naţională la volei feminin în urmă cu cinci ani.
6. Trei echipe au câștigat titlul în acest sezon pentru prima oară în istoria clubului! Este vorba de Arcada Galați la volei masculin, Rapid București la polo feminin și Imperial Wet Miercurea Ciuc la futsal masculin. Primul titlu poate fi considerat și pentru SCM Rm. Vâlcea la handbal feminin, dar aici echipa a preluat deja palmaresul defunctului Olchim.
7. Echipa masculină de polo a celor de la CSA Steaua București a cucerit în acest an cel de-al patrulea titlu consecutiv. Înainte de dominația lor, echipa din Oradea câștigase de nouă ori la rând trofeul. Steaua este cea mai titrată echipă din România care-și adjudecă titlul în acest sezon, bifând cel de-al 27-lea trofeu din istoria secției.
8. De 13 ani nu s-a mai impus o echipă din București în întrecerea internă la hochei masculin, atunci când titlul era câștigat de Steaua București. În anii următori, SC Miercurea Ciuc s-a impus de opt ori, Corona Brașov, de trei ori și Dunărea Galați, de două ori. Înființat în 2007, Corona a câștigat și în acest an, după trofeele din 2014 și 2017.
9. Echipele din București suferă serios la fotbal! FCSB a avut cel mai mare buget din Liga 1, dar echipa lui Becali termină de patru sezoane doar pe poziția secundă. Așa s-a întâmplat și în acest an, când CFR Cluj a câștigat campionatul, al cincilea din istoria echipei. În ultimii ani, titlu la mers la Giurgiu (2016), Constanța (2017) și Cluj (2018).
10. Transilvania conduce România! Echipele din această zonă geografică au adus “acasă” nu mai puțin de șapte trofee! Regiunea este urmată de Muntenia, cu trei echipe câștigătoare, Crișana, Maramureș, Moldova și Oltenia, cu câte un titlu fiecare. Pierzătoarele anului sunt Bucovina, Dobrogea și Banatul.
FOTBAL
HANDBAL
BASCHET
VOLEI
POLO
HOCHEI
RUGBY
FUTSAL
Poate te interesează și: