Răzvan Burleanu continuă războiul cu Mircea Sandu. Acuzat de fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal şi de câţiva membri ai Comitetului Executiv că l-a lăsat să plece pe Victor Piţurcă la Al Ittihad, fără să plătească 500.000 de euro, clauza de reziliere a contractului cu fostul selecţioner al României, Burleanu a dezminţit această variantă.”Dacă dovedeşte cineva că am o înţelegere cu Piţurcă, plec în secunda unu!”, a declarat Burleanu, la Dolce Sport.
Acesta a dezvăluit că Doru Isac nu va mai continua în funcţia de selecţioer al naţionalei sub 19 ani a României. ”Urmează să avem o întîlnire şi o discuţie în care vom analiza situaţia echipei naţionale, dar vă spun de pe acum că Doru Isac nu va mai continua la Under 19", a adăugat Burleanu. Decizia preşedintelui FRF a fost determinată de rezultatele slabe ale naţionalei sub 19 ani, din preliminariile Campionatului European 2015. În trei meciuri, România nu a obţinut niciun punct şi a fost învinsă de Cipru, Muntenegru şi Georgia, având un golaveraj de 1-5.