Simona Halep (24 de ani și locul 3 WTA) pierde contactul cu lumea bună a tenisului mondial. Eșecul de la Dubai, 6-7 (2), 2-6, cu sârboaica Ana Ivanovici, o va arunca pe cea mai valoroasă sportivă a României pe locul 4 în topul mondial. De unde acum ceva timp ataca prima poziție a clasamentului, loc ocupat autoritar de Serena Williams, de luni, ”Simo” se va trezi în afara podiumului. Iar perspectivele sunt sumbre.
Cuprins:
Halep are parte de un start trist de sezon: 3 victorii și 4 eșecuri! ”Simo” a fost eliminată în primul său meci de la Dubai, unde a jucat fără încredere și fără ambiție. În Emirate, sportiva nu l-a avut alături pe antrenorul australian Darren Cahill. Fie că absența are în spate și o cauză obiectivă, o ruptură pare să existe în sportivă și tehnician. Darren Cahill nu a fost lângă ea nici în perioada pregătitoare a circuitului Dubai-Doha-Indian Wells- Miami. Asta deși parteneriatul este unul full-time, nu part-time. Față de alți ani, Simona a avut doar două zile de pregătire montană, la Poiana Brașov, față de o săptămână, în 2013 și în 2014. Acum a preferat să lucreze în balon, iar randamentul ei fizic este vizibil scăzut.
După ce a abandonat la Brisbane pe motive medicale (dureri la tendonul lui Ahile), la Sydney a atins semifinalele, trecând de Caroline Garcia și de Karolina Pliskova, dar pierzând la Svetlana Kuznețova, în trei seturi. Apoi, șocul de la Australian Open, venit încă din primul tur: eliminare la Shuai Zhang (China). A dat, din nou, vina pe probleme medicale, anume că trebuie să se opereze de deviație de sept. S-a răzgândit și a evoluat la Fed Cup, unde a bătut-o pe Petra Kvitova, dar a cedat la Karolina Pliskova.