O simplă vizită medicală, efectuată la Institutul de Medicină Sportivă din Bucureşti, i-a dat visurile peste cap micului fotbalist, care atunci abia împlinise 13 ani. Primise un diagnostic greu de înţeles chiar şi de către medici, sindromul Wolff-Parkinson-White (WPW). “Mi-au desenat pe o foaie inima şi mi-au explicat ce problemă am. A fost greu de depistat, pentru că în momentul când făceam efort, simptomele îmi dispăreau şi doar un cardiolog bun putea interpreta corect rezultatele electrocardiogramei. Mi-au spus că e bine că mi-a fost descoperită la timp, pentru că, altfel, nu ştiu ce mi se putea întâmpla”, îşi aminteşte Silviu. După aceea, timp de 7 ani, a jucat pe proprie semnătură, fiind atent monitorizat de medici.
Cuprins:
“Niciodată nu m-am gândit să renunţ la fotbal. După ce am auzit diagnosticul, plângeam zilnic şi mă rugam să iasă totul bine. Apoi, m-am purtat ca un om normal, am încercat să dau pe teren tot ce am avut mai bun în mine, până când situaţia s-a agravat. Existau destule riscuri, aşa că doctorii au refuzat să-mi mai pună ştampila pe vizita medicală şi mi-au spus că pot juca fotbal pe calculator. Dar eu n-am vrut să renunţ”.
Olivia Timnea, medicul Concordiei, l-a sfătuit să se opereze la Institutul de Cardiologie din Timişoara, costurile intervenţiei fiind suportate de club. Pe 3 octombrie, doctorii Ivănică şi Pescariu i-au efectuat intervenţia de ablaţie, prin artera femurală, şi l-au încurajat să lupte ca să revină pe teren cât mai repede: “Au zis să merg pe drumul meu, mi-au dat exemplul Cătălinei Ponor, care a avut o problemă asemănătoare şi a continuat să participe la olimpiade”.
Pentru că e foarte tânăr şi recuperarea a decurs bine, Silviu a avut doar câteva interdicţii, timp de o lună: să nu bea cafea şi să nu răcească. Şi-a petrecut convalescenţa la pescuit cu prietena lui, Alexandra, care îi este alături de aproximativ 5 ani. Miercuri se va duce la control, iar dacă totul este ok, peste câteva săptămâni va intra din nou pe terenul de fotbal.
La 6 ani, în 1997, părinţii l-au dus pentru probe la Steaua, însă a fost respins. “Mi-au închis porţile, pentru că se intra numai cu relaţii. Atunci, toţi juniorii aveau părinţii poliţişti, iar noi, cei simpli, nu aveam loc. Veneam singur din Măgurele cu autobuzul, mi-a fost foarte greu”, suspină tânărul jucător, care încă păstrează echipa Steaua în suflet. La puţin timp, proprietarul unei şcoli de fotbal l-a remarcat, iar în urmă cu 3 ani a ajuns la Chiajna. În septembrie 2010, Silviu a debutat ca al doilea jucător al ilfovenilor care a jucat într-un meci oficial pentru naţionala de tineret, primul fiind stelistul Gardoş, în 2009, pe când juca la Concordia.
Fâşneţ şi înfipt pe teren, Silviu degajă o calmitate uluitoare pentru un tânăr de vârsta lui. "Vreau să revin cât mai repede la forma mea iniţială. Altceva nu ştiu să fac.", ne-a spus mijlocaşul, care îl admiră pe Zidane pentru cariera lui. " A fost un jucător excepţional, ştia să facă de toate, să vină în apărare, după făcea şi faza de atac. Încerc să mă inspir din jocul lui"
Acum doi ani, când trebuia să dea BAC-ul, Silviu a fost convocat la echipa naţională şi nu a ajuns la timp să dea ultima probă. "Eram la Predeal cu echipa şi nu am putut să ajung la una dintre probe, iar la celelalte am luat note bune. O să-l dau iar, deoacamdată trebuie să mă fac bine." Altă prioritate a fotbalistului e să-şi ia carnetul de conducere, doarece îşi doreşte să-şi cumpere un Golf 5, maşina lui preferată.