”M-am născut sănătos. Dar, pe când aveam un an, mi s-a facut un vaccin. Bunicii mei mi-au spus că mi s-a administrat injecţia, deşi eu sufeream de aprindere la plămâni. Nu se ştie ce s-a întâmplat, cert e că am rămas paralizat. Am înţeles că în anii ‘80 au fost vaccinuri cu probleme. Mai am prieteni în scaunul cu rotile care cred că tot de la vaccinurile respective li se trage”, povesteşte, teribil de simplu şi de modest, ”Daci”. ”Am ajuns aşa din cauza unei erori medicale. Dar am trecut peste toate şi sunt fericit!”, completează.
Dacian practică tenisul de masă de 18 ani. Fan al germanului Timo Boll, unul dintre cei mai buni jucători de tenis de masă din lume, se antrenează câte trei ore pe zi la centrul Lamont, din Cluj-Napoca: “Am început din pură curiozitate. Oricum, nu puteam face alt sport! Apoi, am văzut că merge şi mi-a plăcut. Ştiam nu voi putea juca perfect, dar progresez. Sunt fericit să văd rezultatele. Sportul mi-a dat curaj, încredere şi mă ajută să-mi menţin sănătatea". Jucătorul antrenat de Anca Kerekes visează deja la Olimpiada de la Rio, dar drumul spre medalie e infernal: ”În funcţie de gradul de dizabilitate, la Paralimpiadă sportivii sunt împărţiţi în cinci categorii. Se califica primii 24 din lume, la fiecare categorie. O medalie? E greu, îmi cunosc toţi adversarii, sunt buni. Mă gândesc să ajung în primii patru, ar fi o performanţă”.
Cuprins:
Pentru a juca, el are nevoie de un scaun cu rotile special: "Cel în care evolueaz la masă face 1.500 de euro şi l-a cumpărat doamna Sally Wood-Lamont, şefa Comitetului Paralimpic Român. Unul normal face 1.200 de euro". Imobilizarea lui nu mai are azi nici o importanță. Handicapul e un detaliu care i-a înjumătățit fizicul, nu și spiritul. La fel ca ceilalți sportivi paralimpici, luptă nu pentru titluri, ci, pentru normalitate. Pentru o Românie unde persoanele cu handicap să nu fie discriminate. “Nu sunt oamenii de vină. Se uită cum se uită fiindcă nu ştiu cum să abordeze problema. Deviza mea e că trebuie să trăiesc frumos şi bine ziua de azi”, încheie minunat Dacian.
Lui Dacian nu-i prea place să vorbească despre familia care l-a abandonat acum trei decenii, fiind crescut de bunici. E din nou un domn: ”Nu ţin legătura cu părinţii mei, doar cu unul dintre fraţi. Dacă m-abandonat? Să zicem că n-am fost crescuţi de ei. Încerc să las lucrurile acestea în spatele meu. Să privesc spre viitor”.
Dacian refuză sa-şi plângă de milă chiar dacă este obligat s-o trăiască într-un scaun rulant: “Când eram mai tânăr aveam frustrări. Mă întrebam de ce mi s-a întamplat tocmai mie. Dar acum m-am obişnuit. Chiar îmi place viaţa mea. Am o soţie frumoasă şi întelegătoare. Sunt fericit”. În urmă cu cinci ani, Makszin s-a căsătorit cu Adriana: "Ne înţelegem bine. Adi mă ajută mult. Ne-am cunoscut pe internet, ea a venit de la Bucureşti la Cluj, a făcut facultatea şi apoi ne-am căsătorit".
Șase sportivi cu sindromul Down au participat în clasa 11 (pentru deficiențe mintale), o premieră în cadrul unui campionat național paralimpic. "Nu vă puteți imagina bucuria celor șase sportivi care au participat la concurs, atunci când și-au văzut rezultatele și încrederea pe care le-au dat-o. Acest entuziasm pe care îl vedem, de asemenea, pe fețele sportivilor cu dizabilități locomotorii, atunci când participă la concurs, este mai mult decât suficient pentru a ne motiva în a da tot ce avem mai bun pentru a îi ajuta să-și depășească limitele și dezvolta talentele”, a declarat Sally Wood-Lamont, preşedinte al Comitetului Naţional Paralimpic Român.