Libertatea: După atât timp petrecut la Miami, v-a fost dor de acest birou?
Cristi Borcea: Da. Dar cel mai dor mi-a fost de Dinamo şi de adrenalina de aici. Nu apuci să te bucuri de victoria dintr-un meci, că urmează altul. Abia se termină pauza competiţională, că trebuie să te implici în noi veniri de jucători sau în plecările altora.
Ce-i trebuie echipei Dinamo pentru a câştiga campionatul?
Linişte. În plus, fanii să vină din nou în număr mare la stadion.
În Pipera, între dumneavoastră şi naşul Gigi Becali e linişte sau război?
În cartierul Pipera, unde locuim amândoi, este foarte multă linişte. Dar rivalitatea dintre Dinamo şi Steaua a fost, este şi va rămâne mare. Deci e Jihad în această privinţă. Vă asigur că nu vom pierde în Ghencea. Mi-am propus ca până la acel meci să fim deja campioni.
Ilie Năstase vă transmite, prin intermediul ziarului nostru, că vă va dărui o pisică, mai slăbuţă, aşa, ca Dinamo...
Dinamo e foarte bine “hrănită”. Ilie ar trebui să se uite la clasament, să vadă unde este Steaua faţă de noi.
Ce cadou aţi primit azi din partea soţiei?
A fost un cadou sentimental, nu vă pot spune mai multe. În rest, am primit foarte multe telefoane de felicitare. Până acum (n.r. - ieri, ora 14.00), am primit 832 de SMS-uri!
Unde veţi petrece?
Acasă. Voi face o petrecere mare abia atunci când voi împlini 50 de ani.
Se vorbeşte că aţi stat în SUA pentru a evita “contactele” cu DNA...
Problemele de sănătate pe care le-am invocat au fost reale. Nu am stat la Miami pentru a fugi de DNA. Ori de câte ori va fi cazul, mă voi prezenta în faţa procurorilor. Nu am nimic de ascuns.
În timpul petrecerii de la clubul Dinamo, Alina Borcea, soţia sărbătoritului, a încurcat borcanele: “Îi doresc lui Cristi să câştige campionatul. Ştiam că nu se va retrage din fotbal. Prin venele lui curge sânge roş-albastru (n.r. - culorile Stelei)... pardon... roş-alb (n.r. - culorile echipei Dinamo)”.