Cristian Costache amendează subțirimea argumentelor aduse în sprijinul restructurării sistemului competițional din Liga I. ^Revitalizare cu iz de ferpar

Comentează

Liga I a intrat în „linia dreaptă” a acestei ultime ediții cu 18 combatante și, parcă pentru a da peste nasadversarilor actualului sistem, oferă chiar un soi de dramatism, materializat prin forcingul neanticipat al outsiderei din Tg. Mureș ori prin lupta disperată de evitare a celor șase ultime locuri de către echipe care – apropó de prostiile tot mai multor netoți certați cu limba română – „au șanse mari să retrogradeze”. Deja oficializata restructurare a primei divizii reprezintă subiectul pe care l-aș fi crezut capabil să nască comentarii aprige, argumentate, o dezbatere publică de durată. Din păcate, cu doar câteva mârâieli asumate în public și niște contre aruncare „pe surse”, această uriașă transformare a fotbalului românesc a ținut prima pagină doar în momentul în care Șumudică s-a trezit ușchit de pe bancă, după ce a catalogat reforma drept o „mare idioțenie”, sau atunci când un domn din conducerea LPF a descurajat, amenințînd cu dosare penale (închisoare de la 2 la 7 ani!), orice brumă de revoltă.Dacă tot n-a fost la fel de ofensiv și în cazuri poate mai grave, exemplul echipelor care i-au intrat ilegal în ogradă ori al șmenurilor unor conducători specializați în a-și bate joc de propriii jucători, oficialul autoproclamat drept „public figure” pe rețelele de socializare a invocat un alt argument voit infalibil, „gândirea partenerului media al LPF, Intel Sky Broadcast, care a cerut să se stipuleze desfăşurarea unei competiţii în sistem play-off / play-out cu mai puţine echipe în Liga I, respectiv reducerea numărului acestora de la 18 la 14”.Acea invocată clauză a ISB (s-a văzut ce partener serios era, noroc cu Digi!) n-a fost certificată nici până azi de vreun document prezentat dacă nu opiniei publice, măcar contestatarilor, în privat. Pare șocant ca, înțelegând subiectivismul unor cluburi, de a împărți banii la 14, nu la 18, televiziunile să fie totuși interesate de 56 de meciuri din play-out și de doar 30 din play-off! Altfel, un play-off care s-ar putea să nu desemneze nimic, în afara campioanei (vezi cazul insolventelor de azi), și să identificăm „europenele” într-o altă competiție-anexă, cea a ultimelor opt. Câștigul – ne asigurau unii, de-a dreptul obsedant – ar fi cele „patru derby-uri Steaua-Dinamo”. Să fim serioși, ăsta chiar mai poate fi un duel cu priză la public azi? Steaua, Dinamo, mai nou Petrolul nu mai au priză nici la propriii suporteri, darămite la cei neutri!Să intrăm acum și pe terenul în pantă al argumentelor LPF, organism care a prezentat totul ca pe o certă „revitalizare” a fotbalului. Reducerea bruscă și brutală nu va duce, de fapt, decât la dispariția aproape sigură a unor echipe cu nume și tradiție, pentru care retrogradarea va fi sinonimă cu falimentul. În locul lor vor scoate capul grupări ale căror eforturi sunt de apreciat, dar care nu spun nimic nici în fotbal, nici la capitolul audiență. Care o fi progresul, în viziunea LPF (sau a televiziunilor), e imposibil de deslușit.Cum, la fel, e greu de susținut ideea că la cele 14 echipe rămase se va strînge „crema”. Cert e acum doar că vor fi radiate niște locuri de muncă, iar balanța între cei care vor prinde vreo echipă de așa-zis top și cei care vor trece în somaj e dezechilibrată din start. Cel mai grav e însă faptul că propagandiștii „binelui” clamează în favoarea câtorva jucători salvați, ignorând, condamnabil, arealul fotbalistic. Copiii și juniorii din zonele afectate de cataclismul LPF nu vor putea migra și ei spre alte zări din interiorul „cremei”! Zecilor, poate sutelor de potențiale talente din orașele (regiunile) respective li se va refuza, practic, startul/continuarea activității. Ca scurt, dar sugestiv, exemplu, Sibiul este județul cu o singură echipă, în primele trei eșaloane! Cu Gaz Metan aruncată în anonimat și, probabil, rămasă fără sprijinul Romgaz sau Transgaz, ce șanse de practicare decentă a fotbalului mai au tinerii dintr-o regiune, atât de întinsă, pustiită? Mai ales că, făcând o mică paranteză, vestitele Centre de Excelență ale FRF nu par decât niște utopii, create cu sprijinul doar logoreic al „Burleanu SRL” și cu investiții exclusive ale unor Consilii Locale sau Județene, influențate, fără îndoială, de factorul (moftul) politic. Să revenim un pic și la banii cluburilor. Are cineva impresia că veniturile în exces dobândite de cei rămași în Liga I vor fi utilizate în scopuri nobile? Zecile de transferuri din trecut au generat, se știe, bani vârâți în buzunarele unor particulari, nu ale cluburilor. Plus exemplul cel mai recent, al isprăvilor financiare marca Adamescu, milionarul care a falimentat, în doi timpi și trei mișcări, o echipă, Oțelul, cu vistierie burdușită după participarea, fie și prea puțin onorabilă, în Champions League!În locul unei strategii sănătoase, pornită logic, prin forțarea/sprijinirea cluburilor de a începe construcția de jos, cu fundația, nu cu antena de satelit de pe acoperiș, actuala conducere a LPF dă impresia că încearcă să facă uitat principalul argument electoral grație căruia a venit la putere, sprijinul politic. Acesta a fost excesiv vânturat în noiembrie 2013 pentru a promite, contra voturi, adoptarea unor măsuri de relaxare fiscală, demararea unor inițiative legislative care să ajute pe termen lung activitatea sportivă și să stimuleze atragerea unor oameni potenți financiar. În afara unor interese personale evidente și a unui iluzoriu echilibru în viitoarele dispute dintre „morți și răniți”, proclamata revitalizare nu aduce nimic important de fond, de perspectivă.Amintita „cremă”, a nu se uita, va fi lipsită în curând și de aportul unor potențiali alți Peçanha, Wesley, Adailton, Cesinha, Boya, Spadacio, Younes Hamza sau Bokila (ca și Hamza, nu era internațional în momentul transferului la Petrolul). Inventând o prețiozitate de nimic susținută, LPF blochează aducerea unor jucători buni, rezonabili și ca preț, forțând, artificial, accesul unor străini poate un pic mai răsăriți, dar ale căror pretenții financiare sunt, probabil, greu de satisfăcut la noi. Aș fi zis, banal și în final, că atunci când lumea își va da seama despre dezastru va fi prea târziu. Dramatic e însă că mulți, și mai ales cei care au pâinea și cuțitul azi, știu deja că totul e un steril joc de imagine, parcă prelungire a tradiționalelor campanii electorale, în care promisa „reformă” seamănă izbitor cu cadoul unei dudui la modă cândva, pantofii cu toc condamnați să se afunde dizgrațios în glodul strămoșesc.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
01:06
Gică Hagi dă de înțeles că pleacă de la națională, după rușinea cu Bosnia: „Cu sau fără mine, trebuie să producem calificări! Eu sunt vinovat, am planificat prost”
00:46
Vladimir Putin mărește efectivele armatei Rusiei. Moscova majorează cu 27% cheltuielile militare pentru 2027
00:17
O femeie a născut gemeni la 3 zile distanță unul de altul: „Un caz cu adevărat unic”
28 sept.
Lewis Hamilton și-a cumpărat un Ferrari F40 care a stat 35 de ani într-un garaj. Mașina avea doar 69 km
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză