Cristian Gaţu, şeful FRH, e încântat de prestaţia Luminiţei Huţupan în victoria Oltchimului de la Ljubljana | EXCLUSIV

Comentează

Libertatea: Cum comentaţi victoria Oltchimului?
Cristian Gaţu: E un început promiţător, dar mai e mult până departe. Urmează alte meciuri la fel de importante, iar fetele trebuie să rămână concentrate.
Despre evoluţia Luminiţei Huţupan ce spuneţi?
Pentru Huţu, pofta vine mâncând. S-a văzut acest lucru şi în meciul cu Krim. Şi-a păstrat intacte calităţile care au ajutat-o de-a lungul timpului să câştige titlul de cel mai valoros portar din lume. S-a văzut cât de mult a contat nu numai evoluţia ei în poartă, dar şi lansările de contraatacuri, pe care ea le-a făcut cu o precizie milimetrică. Era exact ceea ce îi lipsea Oltchimului.
Totuşi, cu ceva timp în urmă, aţi fost sceptic privind o posibilă revenire a ei...
Am fost sceptic pentru că mă refeream la o sportivă care, între timp, a născut, a alăptat, iar astfel de tentative de reveniri spectaculoase au mai fost. Şi nu au reuşit. Dincolo de calităţile excepţionale de portar, ea trebuie să aibă grijă de condiţia fizică. Nu îi va fi uşor. Rezistenţa fizică poate pune oricui probleme la 40 de ani.




Face rezervare pentru finala Ligii

V-aţi temut că Oltchimul ar putea pierde acest meci?
În primele minute ale jocului, când slovenele începuseră să ia avans pe tabela de scor, am avut un pic de emoţii, dar s-a dovedit că handbalistele antrenate de Radu Voina şi-au învăţat bine lecţia şi au avut puterea să remonteze din mers rezultatul. E de felicitat întreaga echipă.
Se poate juca o finală de Ligă a Campionilor în sala de la Vâlcea?
Nu. În nici un caz. Chiar mâine (n.r. - azi) voi vorbi cu cei de la Sala Polivalentă din Bucureşti pentru a face o rezervare pentru finala Ligii.
Deci, sunteţi sigur că Oltchim va juca finala?
O rezervare nu costă vreun ban. Însă Oltchimul are o echipă puternică şi cred că va ajunge să joace finala. Fetele par mai motivate ca oricând pentru a evolua în această fază a competiţiei.




Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Doi pensionari imbracati frumos merg pe strada tinându se de mana
Analiză
18:30
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
19:09
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Explicația Ministerului Apărării
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Profimedia
18:38
Kelemen Hunor explică în ce condiții poate fi suspendat Nicușor Dan
Ultimele știri
19:53
Siegfried Mureșan a reacționat după ce Nicușor Dan a spus că „alegerile anticipate nu sunt o soluție” și „România își va păstra traiectoria financiară”
19:40
Cine este marele favorit la casele de pariuri să câștige Balonul de Aur. Votul s-a încheiat
19:33
Vile de lux cu paturi de hotel și canapele din piele, construite într-o închisoare din Indonezia pentru deținuții „speciali”
19:21
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Imagine văzută de sus cu o casă construită din mai multe containere maritime vopsite în negru
15:50
Au îmbinat șase containere maritime și au construit o casă de 149 mp, în SUA. Cum arată interiorul
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
17:11
Curtea de Apel București a luat decizia în cazul cererii Asociației Italienilor privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Primele 9 vehicule amfibii de asalt AAV-7 au intrat oficial în dotarea Forțelor Navale Române, la Babadag. România a comandat un lot de 65 de blindate din SUA. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
16:30
Cum arată amfibiile de asalt AAV-7 primite de militarii români din SUA și ce misiune vor avea în Delta Dunării
Polițiștii torționari de la Secția 16
16:25
Poliţiştii de la Secția 16 care au torturat un tânăr în pandemie, condamnaţi definitiv. Şeful lor a primit 5 ani şi 8 luni de închisoare
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri