"Nu a fost un joc uşor, aşa cum anticipam, de altfel. Când jucătoarele au simţit sala, încurajările, au jucat mai bine, s-au mobilizat aşa cum trebuia. Oricum, atmosfera a fost fantastică. În Danemarca nu am avut parte de aşa ceva, vâlcenii au un merit mare la succes şi le mulţumesc pentru acest lucru. Noi mai avem multe de îmbunătăţit, în special la capitolul omogenitate. E important că am debutat cu o victorie", a spus Vestergaard.
În ceea ce o priveşte pe Cristina Neagu, care a revenit după 20 de luni de absenţă din Liga Campionilor şi a marcat de două ori, danezul a afirmat că acesta îşi va îmbunătăţi jocul: "Mă bucur pentru Cristina, bravo, a făcut un meci bun! A jucat excelent în apărare şi marcat două goluri. Cu timpul îşi va îmbunătăţi şi forţa de aruncare în atac, e normal să avem răbdare cu ea pentru că vine după o lungă perioadă de inactivitate". Cea mai bună marcatoare a echipei ”roş-albastre” a fost Katalina Bulatovici, care a reuşit 10 goluri.
O coregrafie specială, cu 3.000 de baloane şi 600 de tricouri cu tricolor a fost pregătită pentru meci. Suporterii din Rm. Vâlcea au întâmpinat-o senzaţional şi pe Cristina Neagu, cu un banner: ”După 20 de luni de chin, urmează succesul deplin”. Interul a îngenuncheat în faţa tribunei. Următorul meci pentru Oltchim, preluată recent de OMV Petrom, va fi în deplasarea de la Buxtehuder, Germania, pe 20 octombrie.
Clujencele au pierdut la limită
Într-o altă partidă din grupele Ligii Campionilor, cea de-a doua echipă românească, ”U” Cluj, a pierdut în Slovenia, în faţa celor de la Krim Ljublana, scor 27-28. Cea mai bună marcatoare a Universității a fost Mihaela Ani-Senocico cu 8 goluri. În celălalt meci al grupei, Gyor s-a impus cu 24-19 în fața lui Podravka Koprivnica.
Foto: GSP, Marius Ionescu, George RădulescuText: George Rădulescu