În rugby, sport în care “stejarii” n-au ratat nici un turneu final al Cupei Mondiale în XV, reprezentantele sexului frumos de la noi s-au orientat către varianta redusă, cea cu şapte jucători. Cum această variantă va figura în programul JO de la Rio, în 2016, cele 18 jucătoare din lotul selecţionat de antrenorii Alexandru Marin (coordonator), Neculai Tarcan şi Ioana Sava îşi propun revenirea în elita continentală. “Ghindele”, cum sunt supranumite componentele naţionalei, dovedesc voinţă şi tupeu. Se implică total în antrenamente şi nu au milă de adversarele lor.
Una dintre fete joacă şi handbal
Legitimată la Poli Iaşi, Adriana Popescu joacă şi handbal la Rapid Bucureşti, în divizia a doua. Ea obişnuieşte să participe şi la meciurile băieţilor, dar nu în campionat, ci la turneele organizate în Complexul Arcul de Triumf. Pe dreptunghiul verde de la “Tineretului” îşi dovedeşte iuţeala şi Liliana Radu. În copilărie a vrut să facă handbal, însă a ajuns la rugby. Nu şi-a neglijat nici studiile. A terminat marketingul, vorbeşte fluent engleza, iar recent s-a apucat de învăţat franceza. “În sport poţi să te accidentezi, aşa că m-am preocupat şi de viitorul meu. Naţionala de rugby e lumea mea. Şi îmi e greu să mă despart de ea”, recunoaşte jucătoarea, care a făcut recent şi un curs de arbitraj.

A descoperit acest sport «din greşeală»

Dau cu băieţii de pământ! Componentele naţionalei de rugby în 7 pregătesc revenirea în elita continentală
Participantă la majoritatea acţiunilor importante din istoria selecţionatei României, căpitanul Emilia Vizitiu (23 de ani) îşi împarte viaţa între rugby şi studii. Originară din Paşcani, studentă la educaţie fizică în Iaşi, ea a descoperit acest sport “din greşeală”, obişnuind de mică să se joace alături de băieţi. “Nu-mi plăceau păpuşile, iar cu fetele nu prea mă împăcam. Am ales să fac rugby. Aici mă simt cel mai bine, iar convocarea la naţională îmi face întotdeauna plăcere”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.