De Sărbători, George Copos ţine la silueta sa: ”Fac fitness în fiecare zi!”

Comentează
Arhiva foto

George Copos s-a rupt de ”copilul” Rapid, asta doar de Sărbători. De câteva zile face naveta Bucureşti - Poiana Braşov pentru a pune la punct ultimile detalii legate de finalizarea investiţiilor de la Sport Hotel & Spa. Omul de afaceri spune că este nerăbdător să-şi revadă fiica, plecată la studii în S.U.A., şi să guste din mâncăruri tradiţionale.

Libertatea: Cu bune, cu rele, cum a fost anul 2010 pentru afaceristul George Copos?
George Copos: Anul 2010 va rămâne în istorie ca un an destul de greu. Criză economică, probleme în sistemele bancare, prăbuşirea unor mituri, cum ar fi mitul succesului irlandez, reduceri de cheltuieli în toate domeniile, etc. Nu a fost anul perfect.

A fost rău într-adevăr, dar totuşi, nimic bun?
Să ştiţi că a fost însă un an în care Holdingul ANA a reuşit să aibă minimum de probleme. Am reuşit să luăm măsurile cele mai potrivite astfel încât să suferim cât mai puţin. În plus, a fost anul nostru aniversar, anul în care Holdingul Ana a împlinit 20 de ani.

Ce v-aţi propus în 2010 şi n-aţi reuşit să îndepliniţi?
În general îmi stabilesc obiective pe care să le pot îndeplini şi mă şi organizez în acest sens. Ce n-am reuşit în 2010 ? N-am reuşit să îi bat pe chinezi la producţia de motoare electrice. Încerc în continuare la anul.

Cum vă sărbătoriţi Crăciunul şi Anul Nou?
Mă duc la Poiana Braşov să mă bucur de finalizarea investiţiei de la Sport Hotel & Spa, care reprezintă 11 milioane de euro şi o muncă începută la 15 martie şi terminată cu prilejul Crăciunului. De fapt, munca a început cu mult înainte de închiderea hotelului, la 15 martie, şi a constat în pregătirea planurilor de arhitectură şi a altor detalii.

Ce preferaţi să gustaţi de sărbători?
Mâncăruri tradiţionale, preparate în casă de sora mea, Mariţa, o maestră neîntrecută în arta culinară. Gustăm din „cina porcului” şi ne amintim cum era „la mama acasă”.

Există vreun cadou mai special pe care să vi-l doriţi de Crăciun?
Îmi doresc să mă reîntâlnesc cât mai repede cu Alexandra, fiica mea, care îşi continuă studiile la Universitatea Harvard din SUA. Vine acasă de sărbători. Ea este cadoul meu cel mai de preţ.

Sunteţi pasionat de handbal, fotbalul, ski şi yachting, mai există alt sport care să vă entuziasmeze?

Am jucat handbal în tinereţe. Fotbalul e o pasiune despre care nu e cazul să vorbim acum pe larg. Schiul e hobby-ul de iarnă, iar yachting-ul e cel de vară. Dar cel mai des, adică în fiecare zi, practic exerciţiile fizice de întreţinere, fitness-ul, dacă vreţi. Bicicletă, flotări, exerciţii pentru abdomen, şi altele asemenea. Eu cred în valenţele sanogenetice ale sportului, nu numai că le recomand altora, dar chiar le practic. De aceea nu sunt bun de politician. Eu chiar pun în practică lucrurile în care cred.

Aţi urmărit parcursul naţionalei de handbal la Europene?
Bravo de o mie de ori echipei naţionale şi lui Radu Voina. În sfârşit avem din nou o mare echipă. Poate astfel vom avea din nou şi copii pe terenurile de handbal, nu în magazinele de vise.

Ce mesaj le transmiteţi românilor din întreaga lume?
Să aibă încredere. În ei şi în puterile lor, în primul rând.

Ce noutăţi ne pregătiţi pentru noul an?
Vreau să fie o surpriză. Nu vreau să nu o dezvălui încă dar lucrez la ea.

”Voi cânta cu VH2”

Ca în fiecare an, de Sărbători, George Copos nu dă în spate şi promite că va cânta colinde, şi nu oricum. ”Îmi plac colindele. Voi cânta aşa cum am făcut-o întotdeauna. În acest an, alături de VH2”, spune Copos, care mai adaugă: ”Finalizarea investiţiei de la Poiana Braşov este cadoul meu pe acest an”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Castelul Peleș
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
13 sept.
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
13 sept.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
13 sept.
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
09:20
UE renunță pentru moment la sistemul intrare-ieșire în 9 țări, după ce a creat haos în aeroporturi
09:15
Mesajul dureros transmis de Monica Gabor după moartea prietenei sale Mădălina Apostol: „Suferea de ani de zile”
09:12
Boala de care suferea, de fapt, Mădălina Apostol: „Durerea a fost de nesuportat”. Iubita lui Nick Rădoi a murit la 41 de ani
09:05
Europa, cea mai importantă piață turistică pentru Arabia Saudită în 2026. Numărul vizitelor va crește cu 130% până în 2030
TRENDING
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
O femeie a adormit pe un pat dintr-un magazin Ikea. Foto cu caracter ilustrativ: Getty
06:15
Cât să dormi în plus weekend pentru a reduce riscul de hipertensiune: „Protejați-vă inima!”
Un nou soi de măr a fost descoperit într-o grădină din Luton, într-un pom vechi de 90 de ani. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
Dame Barbara Cartland, născută la 9 iulie 1901
13 sept.
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
13 sept.
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
13 sept.
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă