Cele șase cluburi engleze fondatoare ale Super Ligii europene de fotbal au ajuns la un acord cu Premier League și urmează să plătească amenzi de câte 20 de milioane de lire sterline pentru că s-au alăturat controversatului proiect, relatează Agerpres, care citează Reuters.
În plus, Arsenal, Chelsea, Liverpool, Tottenham, Manchester City și Manchester United au acceptat să primească penalizări de câte 30 de puncte dacă în viitor se vor mai alătura unei competiții neautorizate, mai arată sursa citată.
Super Liga a fost lansată în luna aprilie de 12 cluburi de elită, însă proiectul a eșuat după numai 48 de ore, în urma uriașelor presiuni venite din partea fanilor, a guvernelor, jucătorilor și antrenorilor. Dintre cluburile fondatoare, doar Real Madrid, FC Barcelona și Juventus Torino mai susțin proiectul, lucru pentru care riscă să fie sancționate de UEFA.