Dinamo va ieşi din insolvenţă la mai puţin de un an de la momentul în care s-a decis reorganizarea clubului prin acest subterfugiu. Pe 14 mai anul trecut, chiar de ziua clubului, "câinii" au intrat în insolvenţă.Pe 29 aprilie anul acesta, "roş-albii" ar putea scăpa de acest surghiun.Şapte echipe din România sunt în acest moment în insolvenţă şi, deocamdată, niciuna n-a ieşit din această stare foarte încurcată, atât din punct de vedere juridic, cât şi sportiv.Dinamo ar putea deveni prima care iese, anunţă Digi Sport. Totul s-au putea întâmpla la sfârşitul lunii, pe 29 aprilie, când cazul va ajunge din nou la tribunal. Totul ţine de o prevedere legală care spune că trebuie să treacă şase luni de la aprobarea planului de reorganizare pentru a se decide dacă o societatea iese sau nu din insolvenţă.
Conform planului de reorganizare, Dinamo avea datorii de 77.826.649 de lei, din care a trebuit să plătească 4,48 procente, adică 3.486.133 de lei.