Fane Cioacă era de meserie profesor de sport cu specializarea în atletism, dar a activat o lungă perioadă în fotbal. A ajuns la Universitatea Craiova la sfârşitul anilor ’80, fiind adus de Sorin Cârţu, „principalul” din avea vreme a echipei din Bănie. Cu Fane Cioacă în staff-ul tehnic, ”Ştiinţa”câştiga, în vara anului 1991, atât campionatul, cât şi Cupa României. Acela a fost ultimul cucerit de ”alb-albaştri”. Regretatul antrenor a mai lucrat ulterior, împreună cu antrenorul Ion Moldovan, la FC Argeş şi la Dinamo, iar în toamna anului 1999 s-a aflat pe banca tehnică a Stelei, unde a făcut echipă cu Emeric Ienei. De asemenea, Fane Cioacă s-a ocupat o vreme de Şcoala de Fotbal ”Marius Lăcătuş”, iar ultima dată a lucrat, tot împreună cu Sorin Cârţu, la Pandurii Târgu Jiu.
”Fane Cioacă a fost unul dintre primii preparatori fizici din fotbalul românesc. Pe atunci, antrenorul principal era şi preparator fizic, era de toate, dar m-am gândit să-mi iau un ajutor şi atunci l-am adus pe Fane Cioacă la Universitatea Craiova. A avut un rol foarte important în echipa Craiovei care a cucerit, în 1991, eventul. Din păcate, în ultima perioadă nu era deloc bine. A avut un accident vascular, iar în ultimele patru luni a zăcut la pat, având paralizată toată partea stângă a corpului. Dumnezeu să-l odihnească”, a declarat Sorin Cârţu, pentru SportNews.ro.
Ştefan Cioacă va fi condus pe ultimul drum miercuri, în Craiova.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_54ee39151d2944088fe5872198557bfa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_76a6d5a763342f8471ffb373624c9df9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f2a89c350f7b4f12a54fd72cde0ac207.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_c6efb92ef52f84651a8a6a07aea8fb6c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_7630424d1161dc9832170fa5c72f3e7d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_42be93ce70ff4a9e748e9a289041ab22.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_406b866330dcb8833c89a3bb1d0fa5ef.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.