Dorin Goian (34 de ani) a marcat un gol de toată frumuseţea.Asteras Tripolis a încheiat la egalitate meciul disputat, în deplasare, cu Panthrakikos în etapa a 14-a a campionatului din Grecia. Gazdele au deschis scorul prin Tzanis, în minutul 8. Internaţionalul român Dorin Goian a restabilit egalitatea, în minutul 31, cu un şut de la 20 de metri. Fostul stelist se află la prima reuşită din acest sezon, în campionatul grec.După 14 etape, Asteras Tripolis ocupă poziţia a patra, cu 25 de puncte.