La Braşov au fost în tribune 300 de fani veniţi de la Bucureşti şi doar 3 grade Celsius, iar băieţii lui Reghecampf s-au încălzit greu. Eforturile gazdelor au fost încununate de succes după un sfert de oră de joc. Chiricheş l-a atacat imprudent în propriul careu pe Buga şi Batin, atacantul dorit de Gigi Becali, a deschis scorul din penalty-ul acordat de centralul Marius Avram. Steliştii au egalat tot dintr-o lovitură de pedeapsă, acordată după ce Madeira a vrut să degajeze o minge preluată de Rusescu, dar l-a atins pe atacantul stelist. Golgheterul Ligii I l-a învins pe tânărul portar braşovean Daniel Mutu, ajungând la 15 goluri marcate în 17 partide (24). După pauză, steliştii au fost mai activi. Au controlat jocul, dar cei care au marcat din nou au fost braşovenii. Batin a şutat puternic, Tătăruşanu a respins până la fostul dinamovist Păun, care a împins minge în poartă (61).
Cuprins:
Avram a devenit apoi protagonistul meciului, după ce a acordat un nou penalty pentru Steaua, la o fază în care Popa a fost faultat în afara careului, iar Rusescu a ratat (79). Câteva minute mai târziu, Batin a fost agăţat de Gardoş, iar lovitura de pedeapsă a fost fructificată de Buga (84). Steliştii au atacat cu furie, dar braşovenii s-au apărat cu înverşunare şi rezultatul a rămas favorabil gazdelor. În aceeaşi zi în care Agenţia Naţională Antidoping a dezvăluit că toate testele efectuate de 12 jucători stelişti în perioada 10 octombrie - 4 noiembrie sunt negative, liderul Ligii I şi-a arătat slăbiciunea. Pe 6 decembrie Steaua joacă la Copenhaga, unde e mai frig decât sub Tâmpa.
Fotbaliştii Stelei au pierdut aseară cu FC Braşov şi nu mai primesc bonusul de 15.000 de euro pentru că nu au reuşit a cincea victorie consecutivă în meciurile din Liga I.
După ce a impus un plafon salarial de 120.000 de euro pe an, Gigi Becali, patronul Stelei, a decis să plătească doar performanţa. “Roşalbaştrii” au prime la pachet pentru mai multe meciuri din campionatul intern, iar acum urmau să ia 15.000 de euro pentru cele cinci eventuale victorii înregistrate în ultimele partide din Liga I, dar pierzând cu FC Braşov au rămas cu buzunarele goale. La finalul lunii trecute, jucătorii lui Reghecampf au mai ratat o primă de 20.000 de euro, luând doar jumătate, deoarece au învins Rapid, Petrolul şi CFR Cluj, dar au remizat în meciul decisiv contra Pandurilor.
Suporterii “roş-albaştrilor” au primit acceptul clubului pentru a deschide pe 1 decembrie un magazin într-un mall bucureştean, unde vor comercializa produse cu însemnele Stelei. “Banii pe care îi vom încasa din vânzările articolelor sportive vor intra în conturile Ligii Suporterilor Stelei. Astfel, ne vom susţine deplasările, coregrafiile şi tot ce ţine de bunul mers al unei galerii puternice. Totul va fi transparent, se va face totul la vedere”, a spus Gheorghe Mustaţă, liderul fanilor.
Dan Petrescu (foto), antrenorul lui Dinamo Moscova, crede că după înfrângerea usturătoare cu VfB Stuttgart din Liga Europa, Steaua are a doua şansă în meciul decisiv pentru calificarea în primăvara europeană contra danezilor de la FC Copenhaga.
“Danezii au şanse mai mari de calificare, deoarece joacă acasă. Ar fi păcat ca Steaua să nu se califice, a avut un an foarte bun. Poate că eşecul cu Stuttgart le-a făcut bine, pentru că dacă pierdeau cu 2-1 erau în continuare încrezători şi poate erau înfrânţi şi acolo. Dar aşa, Steaua va fi mult mai concentrată şi se poate califica. Şanse sunt, asta e clar”, a precizat Petrescu.
Foto: Gazeta Sporturilor, Gabriel Pătruţ