Cu 2:12,30, Andreica a fost la 32 de secunde de aurul rusului Leonid Moseiev şi la 22 de bronzul belgianului Karel Lismont. “N-am avut creier”, povesteşte fostul sportiv, care este acum angajat al unei firme din domeniul energetic şi are trei copii: Bogdan (34 de ani), Maria (32 de ani) şi Zenaida (15 ani). A scos atunci un timp care încă mai rezistă după 35 de ani, la 3:25 minute de recordul mondial al japonezului Shigeru So, şi regretă că nu a avut posibilitatea să-şi îmbunătăţească performanţa. Campionate Mondiale nu se ţineau, prima competiţie fiind în 1983. Iar la Olimpiadă nu a fost. De ce? “M-au pus să semnez o hârtie prin care mă angajam să plătesc deplasarea dacă nu termin în primii 6. N-am iscălit-o!”, ne-a mărturisit, cu tristeţe, campionul balcanic din 1978 la 10.000 m (28:41,55).
Alerga peste 11.000 km pe an
Poveştile cele mai frumoase sunt despre maratoanele pe care nu le-a terminat. “La Craiova, antrenorul m-a pus să trag tare. L-am ascultat. Mare prostie am făcut! La kilometrul 30 nu mai vedeam nimic. A venit salvarea şi nu îmi mai aduc aminte altceva. M-am trezit la hotel, muşcând tare un deget pe care îmi înfăşurasem un prosop”, rememorează fostul atlet, continuând: “La un maraton din Moldova, eram foarte încălzit, iar cineva de pe margine mi-a dat o cană cu apă rece de fântână. Am băut-o. Foarte bună! Imediat am simţit nevoia să merg la toaletă. Am intrat în lanul de porumb de la marginea drumului, m-am lăsat pe vine şi am rezolvat problema. Dar, surpriză! Nu m-am mai putut ridica. Adio, cursă!”, îşi aminteşte fostul maratonist, care obişnuia să alerge peste 11.000 de kilometri pe an, în tinereţe.
Ca orice campion, Andreica avea şi el superstiţii. “Dacă vedeam un preot înainte de curse, nimic nu mai ieşea bine”, a spus atletul. Andreica ne-a mai destăinuit că, spre deosebire de majoritatea sportivilor, care refuză să bea alcool, el mai dădea uneori pe gât una-două beri sau un pahar cu vin: “Simţeam nevoia să beau alcool. Chiar am întrebat medicii de ce am această pornire (râde). Dar n-am făcut niciodată excese”.
Cătălin Andreica a fost uitat complet de FRA după ce a ieşit din circuit, în 1982: ”Nu m-a mai contactat nimeni! Am încercat să-mi ofer serviciile la federaţie, când m-am retras, dar nimeni nu a fost interesat. Dragoste cu forţa nu se poate!”. Nici măcar organizatorii multiplelor curse de maraton care se ţin în România nu au apelat la deţinătorul recordului naţional. ”N-am fost căutat nici să dau un start, nici să dau un sfat”, spune trist fostul atlet.
Cătălin Andreica a încercat să scape de regimul comunist şi a rămas, după un concurs, în Italia, în 1975, alături de un coleg. ”Prietenului meu i s-a făcut frică şi a spus să ne întoarcem. Ok am zis, dar cum? Ne-am dus la reprezentanţa Tarom şi am văzut că oficialii de la federaţie lăsaseră bilete de avion, crezând că până la urmă o să revenim în ţară. Dar unde era să stăm o săptămână până la următoarea cursă? Am dormit o noapte în parc, în cunoscutul Villa Borghese, apoi ne-am dus la Academia Română, unde am primit o cameră doar cu paturi”, povesteşte fostul atlet. ”La întoarcere, nimeni nu a fost lăsat să coboare din avion. Credeam că din cauza noastră, că vine miliţia să ne ia. Pe geam se vedea un covor roşu care se întindea spre avion şi Ceauşescu lângă. Doar nu ne aştepta pe noi? Normal că nu! În avion era o delegaţie din San Marino. La Securitate am spus că am fost să ne distrăm după concurs şi am pierdut avionul”, a adăugat Andreica.