Sala de box din Complexul Sportiv Lia Manoliu din Bucureşti răsună de râsete şi de voie bună, iar sportivele din lotul feminin de box condus de Adrian Lăcătuş se destind înaintea şedinţei de pregătire. Odată ce antrenorul intră pe uşă, la ora 9.00 fix, liniştea se lasă peste încăperea uriaşă. Fetele, cele trei care vor încerca, la jumătatea lunii mai, să se califice la Olimpiadă şi alte trei care le secondează ca sparring-partener şi înlocuitoare în caz de accidentări nedorite, se aliniază şi află cum va decurge antrenamentul.
Se antrenează cu zâmbetul pe buze
Fetele ies apoi şi fac încălzirea pe terenul de atletism din apropiere, după care maestrul Lăcătuş le comandă patru serii de sprinturi pe pista de alergare. Cu respiraţia sacadată şi transpirate pe sub fâşurile menite să le “fure” din greutate, boxeriţele s-au întors în sală. Au urmat numeroase serii de lovituri în sacii de box, de “dans cu umbra”, iar la final, cireaşa de pe tort, un alt sfert de oră petrecut cu halterele în mâinisau atârnate de spalierele unde au făcut tracţiuni ori şi-au antrenat abdomenele. La final, sportivele se destind din nou. “Aş vrea să fie Olimpiadă în fiecare an. Sunt atât de concentrate şi de dornice să ajungă la Londra, că execută antrenamentele cu zâmbetul pe buze. Sunt motivate, iar eu mă gândesc doar să am grijă să fie sănătoase, bine pregătite, să mănânce sănătos şi să se odihnească. Nu vrem să avem regrete”, ne-a declarat antrenorul lotului feminin, Adrian Lăcătuş.
Pretenţii mari, bani puţini
Antrenorul Adrian Lăcătuş spune că fetele au şanse mari de a cuceri medalii, dacă se vor califica la Olimpiadă, dar finanţarea pregătirii a lăsat de dorit: “COSR ne-a asigurat anul trecut şase burse olimpice şi a plătit patru antrenori, iar anul acesta ne-a încurajat aşa de mult, că ne-a finanţat doar o fată şi un antrenor! Pretenţiile sunt însă mari. Vor să aducem medalii”.
Luminiţa Turcin 75 kg
Porecla: ”Melc”
Data naşterii: 19 octombrie 1984 (27 de ani)
Locul naşterii: Slatina
Club: Steaua / ALRO Slatina
Palmares: 11 titluri de campioană naţională, campioană europeană (2009), bronz CM (2006), argint CE (2007), douã medalii de aur la Campionatul Uniunii Europene
Porecla: ”Miki”
Data naşterii: 5 august 1981 (31 de ani)
Locul naşterii: Bucureşti
Club: Steaua
Palmares: prima campioană mondială a României la box feminin (2005), campioană europeană (2004), vicecampioană europeană (2007), bronz la Campionatele Mondiale (2006), multiplă campioană naţională de junioare şi senioare
Porecla: ”Poştaşul”
Data naşterii: 18 martie 1982 (30 de ani)
Locul naşterii: Râmnicu Sărat
Club: Steaua / CSM Buzău
Palmares: Campioană naţională (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011), Campioană europeană (2006, 2007), argint CM (2006, 2008, 2010), bronz CE (2005)
Citiţi în Libertatea de mâine un reportaj emoţionant cu o fetiţă de 5 ani care trăieşte în sala de boxFotografii: Gabriel Chirea