Jucătoarea din Marea Britanie cu origini românești, în vârstă de 18 ani și ocupantă a locului 22 WTA, a fost învinsă de Aliaksandra Sasnovich din Belarus (27 de ani, 100 WTA) în turul 2 de la Indian Wells. Emma Răducanu a pierdut în două seturi cu scorul de 2-6, 4-6 și ratează astfel duelul cu Simona Halep din turul al treilea, relatează gsp.ro.
Răducanu a intrat în competiție direct în turul al doilea și era favorită înaintea meciului cu Sasnovich.
După primul set câștigat de Sasnovich, în al doilea act al partidei, Emma Răducanu a reușit două break-uri și a condus-o, la un moment dat, pe sportiva din Belarus cu 4-2. Ulterior însă a pierdut 4 game-uri consecutive și în cele din urmă a fost învinsă după o oră și 26 de minute de joc.
Second Top 50 win of the season ? Aliaksandra Sasnovich takes out Raducanu in straight-sets!#BNPPO21 pic.twitter.com/3aK1csyN2r— wta (@WTA) October 9, 2021
În turul 3, Aliaksandra Sasnovich o va întâlni pe Simona Halep, care a câștigat duelul cu ucraineanca Marta Kostyuk, cu scorul de 7-6(2), 6-1.
Halep și Sasnovich s-au mai întâlnit o dată, în 2019, la Wimbledon, acolo unde românca s-a impus în două seturi.
Simona Halep și Emma Răducanu se află pe tabloul principal de la Transylvanian Open de la Cluj, turneu care va începe pe 25 octombrie.
Foto: EPA