Președintele FRF, Răzvan Burleanu, este îngrijorat de situația vicecampioanei României, ale cărui conturi au fost blocate în urma anchetei DNA. 

”Toate condiţiile de organizare sunt îndeplinite pentru a organiza Supercupa la Constanţa. În ceea ce priveşte situaţia clubului ASA Târgu Mureş, consider că nu ar fi de cuviinţă să comentez sau să reacţionez asupra unei anchete în desfăşurare a DNA.

Îmi pare deosebit de rău să văd că o echipă care a reuşit să facă performanţă în ediţia trecută se află într-o situaţie şi are premisele de a se nărui.

Au început deja să plece jucători, nu ştiu dacă situaţia antrenorului este una suficient de clară, s-a pus sechestru pe conturi.

Pot să spun că mă îngrijorează aşa cum îi îngrijorează pe toţi suporterii români. În ceea ce priveşte participarea, am vorbit cu colegii de la LPF şi am primit confirmarea că ASA Târgu Mureş a confirmat participarea la Supercupa de la Constanţa”, a spus Burleanu.

Purtătorul de cuvânt al clubului ASA Tîrgu-Mureș, Vlad Podar, a declarat pentru SportNews.ro: ”Echipa noastră se va prezenta la meciul cu Steaua. Este deja în drum spre Constanța. Antrenorul Dan Petrescu a deplasat un lot de 22 de jucători, dar încă se mai așteaptă cartea verde pentru doi-trei dintre noii transferați. Echipa se cazează la hotel Nevada din Constanța, iar de la ora 18:30, va efectua antrenamentul oficial. Dan Petrescu și căpitanul Gabi Mureșan vor participa la conferința de presă, de la ora 18:15”. 

 

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a menţionat că ar fi o situaţie fără precedent ca ASA Târgu Mureş să nu poată participa la ediţia 2015-2016 a Ligii I care va începe la sfârşitul acestei săptămâni.

„În mod sigur că şi domnul Gino Iorgulescu este îngrijorat ca noi toţi. Pentru că ne uităm la consecinţe şi la toate scenariile posibile. Pentru că dacă va fi o incapacitate a celor de la ASA să înceapă campionatul ne aflăm într-o situaţie fără precedent”, a precizat oficialul FRF.

ASA Târgu Mureş va începe noul sezon, miercuri, atunci când va întâlni, la Constanţa, de la ora 21.00, formaţia Steaua Bucureşti, în Supercupa României, iar duminică va evolua, pe teren propriu, cu Dinamo, în prima etapă a Ligii I.

Greșeala făcută de Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia: Așa cum fac toți românii, ce puteam să fac?
PARTENERI - GSP.RO
Greșeala făcută de Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia: Așa cum fac toți românii, ce puteam să fac?
A spus tot! Iri Columbeanu, reacție incredibilă după despărțirea Monicăi de Mr. Pink. EXCLUSIV
Playtech.ro
A spus tot! Iri Columbeanu, reacție incredibilă după despărțirea Monicăi de Mr. Pink. EXCLUSIV
"Mi-a omorât-o pe mămicuţa mea!" Strigăt de durere după crima din Călărași, unde o femeie a fost ucisă de cumnatul ei
Observatornews.ro
"Mi-a omorât-o pe mămicuţa mea!" Strigăt de durere după crima din Călărași, unde o femeie a fost ucisă de cumnatul ei
Horoscop 29 iulie 2021. Gemenii sunt invitați la toleranță, nu la replici mai acide decât cele adresate lor
HOROSCOP
Horoscop 29 iulie 2021. Gemenii sunt invitați la toleranță, nu la replici mai acide decât cele adresate lor
Proprietarul unei livezi a izbucnit în lacrimi când a văzut ce a rămas din munca lui: “Uite și tu mână de om nenorocit”
Știrileprotv.ro
Proprietarul unei livezi a izbucnit în lacrimi când a văzut ce a rămas din munca lui: “Uite și tu mână de om nenorocit”
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) CONCURS - Câștigă două bilete la UNTOLD
PUBLICITATE
(Publicitate) CONCURS - Câștigă două bilete la UNTOLD