Un bărbat din Alba Iulia a fost bătut cu un tac de biliard într-un bar deoarece, printre altele, se pare că nu ar fi fost de acord cu opinia agresorului în ceea ce priveşte şansele echipei naţionale de fotbal de a ajunge în optimile Campionatului European.
Victima, în vârstă de 49 de ani, s-a prezentat la sediul Jandarmeriei Alba şi a reclamat faptul că ar fi luat bătaie într-un bar din apropiere. Într-adevăr, prezenta urme de lovituri la nivelul capului, produse, cel mai probabil, conform spuselor acestuia, cu un tac de biliard, noteaza ziarul Unirea.
Pornind de la semnalmentele furnizate de victimă, un echipaj de jandarmerie a acţionat de urgenţă pentru depistarea agresorului şi a reuşit identificarea acestuia în scurt timp: Ion T. ( 45 de ani), din Alba Iulia. Se afla în acelaşi local, în avansată stare de ebrietate şi şi-a motivat comportamentul violent prin aceea că prietenul său, alături de care consumase băuturi alcoolice timp de câteva ore, refuzase “să-l mai cinstească”. Acest fapt, coroborat se pare cu opinia victimei potrivit căreia naţionala de fotbal nu mai are şanse de promovare din optimile Campionatului European, l-au făcut să-i aplice acesteia mai multe lovituri, pentru care a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a trebuit transportată la UPU Alba Iulia.
În cauză, jandarmii au întocmit un proces verbal de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe, urmând ca Poliţia Municipiului Alba Iulia să continue cercetările.