România-Elveția. Alain Sutter: “Numele fotbaliștilor români nu mai inspiră teamă, ca în 1994”

Comentează

România-Elveția, care se joacă miercuri, 15 iunie (ora 19.00, Dolce Sport 1, Pro TV) în grupa A de la Euro 2016, este un meci extrem de important pentru ambele echipe. Învinși dramatic de Franța cu 2-1 în partida de debut, tricolorii nu au voie să piardă împotriva “ceasornicarilor”, pentru ca șansele de calificare în optimile de finală să nu devină doar teoretice. La rândul lor, fotbaliștii din Țara Cantoanelor pot face un pas mare către faza eliminatorie a competiției, dacă vor obține măcar un punct.

Fostul internațional elvețian Alain Sutter (48 de ani) a jucat contra României la Campionatul Mondial din 1994 și consideră că situația dinaintea acelui meci, câștigat de echipa lui cu un neverosimil 4-1, seamănă oarecum cu situația dinaintea meciului de mâine. “După 1-1 în meciul de debut cu SUA, care era cel mai slab adversar, eram sub o presiune uriașă. Și am reușit, totuși, să facem un meci precum cel împotriva României”, a rememorat Sutter, pentru Blick. Fostul mijlocaș a făcut aluzie la faptul că Elveția nu a convins după prima partidă de la Euro 2016, chiar dacă a învins la limită Albania (1-0). 

Contra României a fost cel mai bun meci făcut de naționala Elveției cu mine pe teren. A fost partida perfectă, contra unei Românii cu multe nume grele. (Alain Sutter)

Alain Sutter este de părere că, față de momentul CM 1994, România a pierdut mult la capitolul calitatea individuală a jucătorilor, dar rămâne un adversar dificil de învins. “Numele fotbaliștilor români nu mai inspiră teamă. România este însă o echipă unită, la care impresionează colectivul”, a afirmat Alain Sutter, care a pronosticat o remiză pentru meciul România-Elveția de pe Parc des Princes din Paris.

România-Elveția: tricolorii, lăudați de Kubilay Türkyimaz

Kubilay Türkyilmaz, un alt fost internațional elvețian (care a ratat CM 1994 din cauza unei accidentări) consideră că România este o nucă extrem de greu de spart. “România nu mai este echipa pe care o știam eu, bună din punct de vedere tehnic, dar este extrem de puternică fizic și mental. Dacă vrem să o învingem, va trebui să jucăm cu totul altfel față de cum am făcut-o împotriva Albaniei. Cred că duelurile individuale vor fi hotărâtoare. Prin urmare, Shaqiri, Mehmedi și Xhaka ar trebui să-și asume mai multe riscuri”, a scris pentru cotidianul Blick Kubilay Türkyilmaz, fostul coleg al lui Viorel Moldovan la Grasshoppers. 

GRUPA A

România - Elveția (15 iunie, ora 19.00, Dolce 1, Pro TV)

Franța - Albania (15 iunie, ora 22.00, Dolce 1, Pro TV)

Clasament

1. Franța   1   1   0   0   2-1   3p

2. Elveția   1   1   0   0   1-0   3p

3. România   1   0   0   1   1-2   0p

4. Albania   1   0   0   1   0-1   0p

S-au jucat deja: Franța-România 2-1, Albania-Elveția 0-1

Citește și România-Elveția, meciul doi al tricolorilor la Euro 2016. N-avem voie să pierdem. Trei schimbări în primul 11 / LIVE BLOG

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Viorel Oarză
16:33
Un interlop din Iași a fost găsit împușcat în cap, într-o pădure de lângă oraș. În ce stare e Viorel Oarză
Un polițist verifică actele unui șofer dintr-o mașină neagră
15:16
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Poliția a dat amenzi de peste 4 milioane de lei
MONDEN
Tudor Giurgiu la premiera de gală a filmului său "3 zile în septembrie"
Exclusiv
17:45
Cum a ajuns Tudor Giurgiu să lucreze cu Adela Popescu. Întâlnirea de la festival a schimbat totul
Gina Pistol la premiera de gală a filmului "3 zile în septembrie"
Exclusiv
16:43
Fiica Ginei Pistol și a lui Smiley a început clasa zero. Ce i-a spus Josephine mamei sale în prima zi de școală
POLITIC
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:46
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Sorin Grindeanu îi cere public lui Ilie Bolojan să intervină de urgență după violențele de la protestele oierilor.Sursă foto: Dumitru Angelescu.
16:43
Sorin Grindeanu, mesaj pentru Bolojan după protestele oierilor: „Fiți responsabil şi rațional! Interveniți!”
Ultimele știri
17:24
49 de copii din Căiuți, Bacău, cu simptome de toxiinfecție alimentară. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție
18:30
Reacția Chinei, după ce SUA au recunoscut că au lansat arme pe orbita Pământului
Exclusiv
18:30
Adela Popescu a revenit în actorie:„Copiii nu sunt învățați cu mine să plec atât de mult”.Ce decizie a luat Radu Vâlcan
18:20
A dat nici 4 euro pe două obiecte dintr-o piață de vechituri. Ce a descoperit la magazinul de bijuterii: „Am avut lacrimi în ochi”
TRENDING
LiveText
06:43
Noi îmbrânceli la protestul fermierilor din fața Guvernului. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat în ambele sensuri
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise niciodată. Sursă foto: Profimedia.
17:27
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise, iar acum economisește sute de dolari lunar: „Pot să-mi trăiesc viața”
O femeie elegantă, cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un costum bleumarin și un top alb, inspectează vizual o cameră de hotel, atingând ușor cu mâinile cuvertura de pat gri
17:18
O însoțitoare de zbor a dezvăluit trucul de 90 de secunde pentru verificarea hotelului: „Autopsia camerei”
Fructe și legume de toamnă
16:20
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
O văduvă a făcut o descoperire uluitoare în propria casă o comoară de aur ascunsă într-o cutie veche de biscuiți.Sursă foto: Lay'sAuctioneersBNPS.
16:05
O văduvă a găsit o comoară într-o cutie veche de biscuiți. Ce ascunsese soțul ei în urmă cu 50 de ani
O pictură vândută cu peste 200.000 de euro la licitație fusese cumpărată cu 86 de euro. Sursă foto: X/End3of6Days9 (Helen) 🇺🇸.
15:27
O pictură cumpărată cu doar 86 de euro de o femeie în urmă cu 60 de ani a fost vândută la licitație cu peste 200.000 de euro
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
La 1 iulie 2026, adunarea creditorilor RAAN a decis, cu votul decisiv al AFM, reluarea licitațiilor pentru activele termocentralei Romag Termo Halânga, situată în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Sursă foto Raan
14:30
Umbrărescu vrea să cumpere activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare: UMB Holding a depus ofertă pentru gigantul din Mehedinți aflat în faliment
Târgul Național al Mierii
Reportaj
14:30
De ce nu se strică mierea? Secretul din borcan, dezvăluit de apicultori la Târgul Național al Mierii: „Asta o să fac mereu”
Angajaţi ai unor magazine din mai multe judeţe, care utilizează staţii de plată self-pay pentru plăţi de facturi, taxe sau rate, au fost ţinta unei escrocherii ingenioase.  Sursă foto Shutterstock
14:14
Angajați ai magazinelor, înșelați prin metoda „reviziei tehnice”. Banii din aparatele self-pay, transferați către conturi de jocuri de noroc
Cotele Dunării au scăzut semnificativ în septembrie, ajungând sub nivelul din luna precedentă. Sursă foto Shutterstock
13:00
Nivelul Dunării a scăzut dramatic, dar dragarea a fost oprită la Cernavodă din cauza birocrației: contractul a expirat și e nevoie de o nouă Hotărâre de Guvern
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16:54
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
12:00
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?