“Am plecat doar cu o geantă din apartamentul din Budapesta. Am lăsat casa fetelor, le-am lăsat bani, tot ce le trebuie… Fosta mea soţie să meargă şi ea la muncă, să câştige o pâine cinstită”. Acestea au fost declaraţiile făcute de Tibi Selymes în Libertatea şi care au făcut-o pe Krisztina să-şi iasă din minţi: “Incredibil, ce minciună! Nu am primit nimic de la el, auzi, casă în Budapesta… Ca să nu mai spun că nu mi-a lăsat nici un ban. Nici mie, nici fetelor lui!”. Nervoasă şi revoltată totodată, Krisztina şi-a continuat tirada: “După douăzeci şi doi de ani de stat împreună, abia acum îmi dau seama lângă ce fel de om am trăit. Eu i-am oferit doi copii, m-am ocupat tot timpul de creşterea fetelor. El? Păi, ăsta e tată? Nu şi-a văzut fetele de şase luni”.
L-a menajat la divorţ
Cu vocea înecată în lacrimi, Krisztina a adăugat: “Cu ce a ajutat- o el pe cea mică, pe Tiffany? Fata joacă tenis de performanţă. Întrebaţi-l dacă a venit vreodată să vadă un meci de-al ei. Înainte o amăgea spunându-i că va face din ea o campioană. Aiureli! Prin aceste declaraţii şi-a dat arama pe faţă, demonstrându- şi adevăratul caracter”. În încheiere, fosta doamnă Selymes a punctat: “Când am divorţat de Tibi, am preferat să tac. Am fost atât de supărată, dar n-am vorbit, n-am ieşit în presă să-l atac. N-am vrut să-l rănesc, să-i stric imaginea de băiat bun. Dar acum, gata, m-am săturat. Să vadă şi lumea ce fel de om e, ce fel de părinte”.
Libertatea a dezvăluit ieri unul dintre motivele divorţului dintre Krisztina şi Tibi

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.