Dinamo, echipă intrată recent în insolvenţă, a mai făcut un transfer cu care îşi va isteriza fanii. Bogdan Chipirliu vine din Liga 3, de la Fortuna Câmpina, unde fusese împrumutat de Oţelul Galaţi. Tot de la Fortuna Câmpina mai fusese aduse şi controversatul Ionuţ Cioinac, jucătorul reîntors cu coada între picioare la Câmpina după ce s-a umplut de penibil la Dinamo. Bogdan Chipirliu va fi testat astă-seară, în amicalul "câinilor" cu ACS Berceni.
Chipirliu a jucat în Liga I doar la Oţelul Galaţi, însă abia a strâns cumulate 11 minute în două jocuri, contra celor de la Gaz Metan Mediaş şi Dinamo, în turul campionatului trecut. Dinamo i-a pierdut în această vară pe Bălgrădean, Ţucudean, Rus, Thicot, Dragoş Grigore, toţi titulari, şi au venit numai jucători fără pretenţii precum Traian Marc, Zoltan Kovacs, Andrei Cordoş, Marian Anghelina, Bogdan Gavrilă, Daniel Unguru, Denis Lemac şi Robert Văduva.