”Cormoranii” au reuşit ceea ce părea imposibil, să întoarcă rezultatul din tur, când Barca s-a impus cu 3-0. Deşi nu aveau două piese de bază în ofensivă, atacanţii Roberto Firmino şi Mohamed Salah, Liverpool a câştigat cu 4-0, prin ”dublele” semnate de doi ”eroi” puţin scontaţi, belgianul Divock Origi (7, 79) şi olandezul Georginio Wijnaldum (54, 56), inspirat introdus la pauză.

Fanii români ai celor două formații de calibru din fotbalul european și-au exprimat bucuria și frustrarea pe rețelele de socializare.

”Nu-i un vis”, au scris cei din fan clubul Liverpool FC România.

Susținătorii lui Liverpool au sărbătorit în barurile din țară calificarea ”cormoranilor” în finala Champions League, pe care o va susține pe 1 iunie, la Madrid, cu Ajax sau cu Tottenham.

Membrii fan clubului FC Barcelona Romania sunt foarte dezamăgiți și scot în evidență faptul că în ultimele patru sezoane de UCL, favoriții lor au avut mari probleme în deplasare în fazele eliminatorii.

”În fazele eliminatorii, Barcelona în ultimele 4 sezoane de UCL a marcat 5 goluri în deplasare și a câștigat doar 2 meciuri (Arsenal 15/16 și Manchester United 18/19). Spre exemplu, sezonul ăsta am ajuns în semifinalele UCL marcând un singur gol în deplasare, marcând e mult spus pentru că a fost autogol. Cum să câștigăm UCL dacă nu reușim să marcăm și să câștigăm în deplasare?”.

Românii care țin cu Barcelona sunt de părere că antrenorul Ernesto Valverde este principalul vinovat de eșecul de pe Anfield Road.


Citește și: În Țăndărei este cea mai mică rată a vaccinării din România! Reportaj în localitatea celebră pentru traficul de minori, la campania pentru imunizare la care a participat și ministrul Sănătății. „Este prima dată când ne vorbește cineva de vaccinare”

Divorțul Laurențiu Reghecampf - Anamaria Prodan. S-a ajuns la înjurături și jigniri: „S-a întrecut orice limită de bun simț””
PARTENERI - GSP.RO
Divorțul Laurențiu Reghecampf - Anamaria Prodan. S-a ajuns la înjurături și jigniri: „S-a întrecut orice limită de bun simț””
Doliu în lumea fotbalului. A murit electrocutat în baie, din cauza telefonului mobil
Playtech.ro
Doliu în lumea fotbalului. A murit electrocutat în baie, din cauza telefonului mobil
Un șofer român de TIR a murit ars de viu în cabină, după un accident înfiorător. Patru camioane s-au ciocnit pe A7, în Germania
Observatornews.ro
Un șofer român de TIR a murit ars de viu în cabină, după un accident înfiorător. Patru camioane s-au ciocnit pe A7, în Germania
Horoscop 23 octombrie 2021. Peștilor le lipsește mult libertatea de a dori, de a visa fără limite la un viitor mai bun
HOROSCOP
Horoscop 23 octombrie 2021. Peștilor le lipsește mult libertatea de a dori, de a visa fără limite la un viitor mai bun
Din 7.000 de angajați ai Primăriei Capitalei, 1.500 nu fac nimic, dar sunt păstrați în funcții
Știrileprotv.ro
Din 7.000 de angajați ai Primăriei Capitalei, 1.500 nu fac nimic, dar sunt păstrați în funcții
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele