Deviza ei e o pildă pentru zilele pe care le trăieşte arbitrajul nostru. Fără blaturi! Odată, un observator i-a zis după un protocol că “asta e cină de 3-0”, însă nu s-a îndoit! “Da, cred că există şi oferte de bani pentru arbitri. La liga judeţeană, un conducător i-a propus brigăzii zece litri de ţuică şi zece de vin, ca să-l ajutăm să câştige. Am refuzat, normal”, spune Roxana.
Iubeşte fotbalul, “dar m-am născut şi cu atracţia zborului”. A fost jucătoare activă la Câmpina, la Târgovişte şi la Ploieşti. Acum patru ani, a absolvit Ingineria protecţiei mediului în industrie, din cadrul Universităţii Petrol-Gaze Ploieşti.
Cum pasiunea pentru zbor “ardea”, Roxi a optat şi pentru Academia de Aviaţie Civilă Bucureşti, a cărei studentă în anul II e la “piloţi comerciali transport public”.
Cuprins:
După absolvire, va putea zbura la manşa unui Boeing 747. “Sunt fascinată de tehnologia modernă, dar «meseriaşe» au fost Messerschmiturile din cel de-al II-lea Război Mondial, F-14 TOMCAT şi SU-35 de acum, tot de luptă. Mi-aş dori să vină însă ziua când voi pilota un Boeing 747 sau un elicopter Apache. Sunt mai războinică!”. Apropo, arbitrul crede că există ofsaiduri care se văd din… avion? “Există faze d’astea, fără discuţie. Dar, într- un meci, arbitrii mai greşesc! Însă, pentru noi, cel mai bine e să vedem pe pământ tot ceea ce… voi vedea eu din avion”, a declarat tânăra pentru cotidianul Republicanul.
Pentru Roxana, cursurile înseamnă simulator pentru parcurs de zi sau de noapte, dar şi ore întregi în aer, pe un Cesna 172. “Şcolarizarea unui student costă statul cam 60.000 € pentru formarea unui pilot de avion şi în jur de 200.000 € pentru elicopter. Numai manualele în engleză de la Oxford Aviation, vreo 14 cărţi a câte 700 de pagini, geanta şi cartea de zbor fac 2.000 €. Deviza meseriei? Decolarea e opţională, iar aterizarea, obligatorie”.
“La o partidă de Liga a IV-a, un fundaş de la Petrolul II m-a invitat chiar în timpul meciului să ieşim împreună la o cafea, seara. Bineînţeles, l-am refuzat!”, a povestit simpaticul arbitru.
Roxana a recunoscut, în Gazeta Sporturilor, că a fost în galeria lui Dinamo şi că mergea în toate deplasările. A plâns când a murit Cătălin Hâldan, pe 5 octombrie 2000: “M-am învoit în acea zi de la şcoală! Pe vremea când eram în Nuova Guardia îmi plăcea Mihalcea. Mi-a şi făcut cadou un tricou de-al lui”.
Pasiunea pentru fotbal, dar şi acordul tacit pentru zbor i se datorează tatălui ei, fost fotbalist. Părintele ei a dus-o pe arena Poiana Câmpina pe când avea 3 ani. “La acel meci, un suporter bucuros mi-a scăpat o umbrelă în cap, la un gol”, afirmă arbitrul. Pasiunea pentru zbor i-a izvorât atunci când a fost la Ploieşti, la paraşutism. “Până la urmă, mama s-a convins că nu e de glumă cu mine şi m-a înscris, ea însăşi, la cursurile de zbor cu motor, de la Strejnic!”, explică tânăra, care e şi parapantistă.
Rugată să-şi amintească o întâmplare haioasă de la Şcoala de aviaţie, Roxi a spus pe nerăsuflate: “Am făcut câteva ture cu instructorul, iar când am coborât din avion, am fost aplaudată de colegi. Dar şi băgată cu fundul în mărăcini, ca botez. Ăsta a fost al meu”.
foto: arhiva personală