FRF donează 22.000 de euro pentru victimele incendiului din clubul Colectiv

Comentează

FRF a semnat un acord cu Fundația Estuar prin intermediul căreia donează suma de 22.000 de euro, în vederea continuării programelor de susținere a victimelor și aparținătorilor tragediei din clubul Colectiv, potrivit site-ului FRF.

Valoarea acestei donații a fost realizată din donarea primelor obținute de jucătorii echipei naționale la unul dintre meciurile din campania pentru calificarea la EURO 2016. Astfel, au fost strânși 18.000 de euro la care se adaugă contribuția de 4.000 de euro a celor care au ales să sprijine victimele din Colectiv prin achiziționarea tricourilor comemorative, la inițiativa FRF. Acordul vizează un parteneriat de lungă durată prin care vor fi dezvoltate programe de reabilitare, recuperare și de reintegrare socială a tuturor beneficiarilor activităților desfășurate de Fundația Estuar. ''Apreciem încrederea și deschiderea arătată de Federația Română de Fotbal, dar mai ales implicarea în a ajuta victimele de la Colectiv. Cu atât mai mult cu cât este nevoie de intervenție pe termen lung în astfel de cazuri. Cei 22.000 de euro vor fi gestionați astfel încât să răspundă nevoilor individuale ale celor implicați în tragicul eveniment'', a afirmat Amedeea Enache, directorul executiv al Fundației Estuar. La rândul său, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat: ''Solidaritatea și mobilizarea fiecăruia confirmă încă o dată că împreună putem face mult mai mult. Am apreciat sprijinul jucătorilor, al fiecăruia dintre voi care a ales să fie alături de cei aflați în nevoie. Acum ne onorează să avem alături un partener responsabil, preocupat de binele social cu care să ducem lucrurile mai departe. Suntem deschiși colaborărilor care construiesc soluții viabile pentru societatea civilă''. FRF precizează că va pune la dispoziția Fundației Estuar, pentru activități specifice, bazele de antrenament de la Mogoșoaia și Buftea, precum și facilitățile de recuperare medicală de care dispune, inclusiv cele două camere hiperbarice. Stocul tricourilor României din partida cu Italia de la Bologna pentru această campanie s-a epuizat în câteva ore de la lansarea lor în magazinul online FRF. Din echipa națională a României au donat jucătorii tricouri jucătorii Ciprian Tătărușanu, Dorin Goian, Dragoș Grigore, Vlad Chiricheș, Răzvan Raț, Lucian Sânmărtean, Ovidiu Hoban, Alexandru Maxim, Mihai Pintilii, Alexandru Chipciu, Raul Rusescu, Florin Gardoș, Cristian Tănase, Bogdan Stancu, Costel Pantilimon, Silviu Lung, Cosmin Moți, Srgian Luchin, Gabriel Torje, Claudiu Keșeru, Iasmin Latovlevici, Andrei Prepeliță, Gabriel Enache. În urma tragediei din 30 octombrie 2015 și-au pierdut viața 63 de persoane, dintre care 27 au murit în incendiu, 24 în spitalele din țară și 12 care au fost transferați în străinătate. Alți 13 pacienți răniți în Colectiv se mai află internați în unități medicale din afara țării.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
O dronă de război
29 sept.
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
29 sept.
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
29 sept.
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
29 sept.
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
29 sept.
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Ultimele știri
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
29 sept.
O femeie s-a răzbunat pe fostul iubit și i-a umflat factura la căldură cu un singur gest banal
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
TRENDING
29 sept.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
29 sept.
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
29 sept.
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
29 sept.
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
29 sept.
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
29 sept.
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
29 sept.
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
29 sept.
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri