Libertatea: Gicule, cum a fost, ai avut emoţii?
Gicu Grozav: Am avut, dar mi-au trecut după ce am văzut că joc alături de Lobonţ sau de Raţ, fotbalişti cu zeci de selecţii la naţională. Oricum, odată ce-a început meciul emoţiile au dispărut. Acum, că a ieşit aşa de bine, a trebuit să-i cinstesc pe toţi băieţii cu o bere. Urmează, marţea viitoare, amicalul din Austria, aşa că nu a fost timp de alte petreceri.
Ce discuţii ai avut cu selecţionerul?
Mi-a dat încredere şi îi mulţumesc. Eu nu văzusem naţionala mare decât la televizor, iar un gol la naţională e acel vis care ţi se împlineşte. Când am văzut mingea în poartă, am simţit o bucurie de nedescris. A fost ziua pe care am aşteptat-o de mic, de când m-am apucat de fotbal.
Cuprins:
Visai să dai golul victoriei într-un meci al naţionalei?
Sincer, nu! Mai ales după ratarea uriaşă din minutul 1. Mă gândeam că am ghinion pentru că am ales tricoul cu numărul 13... Dar nu sunt superstiţios şi s-a văzut asta mai târziu. A ieşit perfect. Îi mulţumesc lui Torje că mi-a pus mingea pe frunte! Am fost colegi de cameră la tineret, acum suntem “vecini” la echipa mare. Ne simţim bine de tot!
Ce faci cu tricoul norocos?
Nu o să-l păstrez, i l-am dat deja fratelui meu. Sper ca după acest gol să urmeze şi alte evoluţii bune, ca să rămân la naţională şi, de ce nu, să ţintesc spre un loc de titular. Visez să ajung cu România în Brazilia, la Mondialul din 2014.
Elveţienii bătuseră Germania, echipă care va juca la Euro...
Tocmai d-asta i-am învins, că au fost cu nasul pe sus după victoria aia... E o victorie importantă, care ne dă speranţe pentru mai departe. Mă bucur că nu voi avea vacanţă pentru că sunt convocat la naţională. Sunt foarte fericit!
“Grozav nu e descoperirea mea, eu doar l-am adus la naţţională. A arătat că este tipul de jucător pe care eu îl caut prin atitudinea şi modul în care a intrat în joc, deoarece nu este uşor să marchezi la primul meci sub tricolor” Victor Piţurcă, selecţioner România
Victoria României din amicalul de la Lucerna cu Elveţia nu l-a surprins pe Adrian Ursea (41 de ani). Stabilit de ani buni în Ţara Cantoanelor, fostul fotbalist crede că naţionala lui Victor Piţurcă e pe un drum bun şi are şanse de calificare la Cupa Mondială din 2014.
Întrebat dacă l-a surprins victoria României, Ursea a răspuns: “Nu m-a surprins deloc. Acest rezultat bun trebuie valorificat în jocurile următoare. Pentru că, să nu se uite, la Lucerna a fost doar un amical. În plus, meciul s-a disputat în anumite condiţii, mă refer în special la faptul că Elveţia venea după un joc greu, cu Germania. Fotbaliştii lor au avut o perioadă mai mică de recuperare decât românii care, fiind o echipă în formare, au dat totul”.
Tehnicianul stabilit în Elveţia afirmă că România se pliază perfect pe stilul de joc al unor echipe pe care Elveţia le va întâlni în preliminariile Cupei Mondiale. Fostul mijlocaş al Rapidului şi al Petrolului pronostichează şansele de calificare la CM 2014 din grupa cu Olanda, Turcia sau Ungaria: “Semnele sunt bune, pentru că vom fi într-un rol care ne convine. România nu a jucat niciodată bine din postura de favorită. Acum însă, când nu mai e favorită la calificare, poate da lovitura. Actuala echipă e de perspectivă”. În acest moment, Ursea e membru al staffului tehnic al naţionalei U 19 a Elveţiei, care a pierdut calificare la CE, după ce a fost învinsă de Anglia, printr- un gol primit în minutul 93.