Steaua îi vrea şi pe doi dintre foştii fundaşi centrali ai rivalei Dinamo, Ante Puljici şi Gordan Bunoza, scrie gsp.ro.Ante Puljici, în vârstă de 28 de ani, a fost împrumutat sezonul trecut de Dinamo de la Gent, unde va reveni în această vară. Croatul l-ar înlocui pe Fernando Varela, care nu duce lipsă de oferte și a intrat în ultimul an de contract.Gordan Bunoza e la Pandurii, cu care mai are un an de contract, după ce a fost adus în România tot de către Dinamo, în urmă cu un an şi jumătate.Bunoza a fost declarat transferabil de către gorjeni. "Noi ne autofinanțăm, așa că suntem interesați să vindem jucători. Așteptăm oferta Stelei pentru Bunoza", a anunţat preşedintele Pandurilor, Narcis Răducan.
Steaua s-a despărțit și de Paul Papp (26 de ani), care a ajuns vineri, la un acord cu cei din conducerea clubului roș-albastru, astfel că din acest moment este liber de contract și poate semna cu orice club dorește.