Gigi Becali mai are 200 de invitaţii în zona VIP pentru meciul tur cu Chelsea şi a anunţat că îi aşteaptă pe foştii mari jucători ai Stelei să le dea bilete pentru a vedea turul cu londonezii de pe stadion.
"Vino la palat orice glorie şi îţi dau bilete, nu unul, vă dau două. Şi parking!", a spus Becali într-o conferinţă de presă.
Acesta a adăugat: "Iovan, Bumbescu, vă aştept să vă dau invitaţii. Îmi pare rău că nu le ştiu adresele că le-aş fi trimis acasă. Gloriile Stelei au prioritate în faţa politicienilor, dar să ceară. Că nu am eu de unde să ghicesc cine vrea să vină la meciul cu Chelsea. Trebuia să mă duc la ghicitoare să întreb ce glorie să vină? Să sune, şi la meciul cu Gaz Metan primeşte bilete în plic de la Luţu. Uite, scriu "Glorie" şi gata biletele de la Luţu".
Sursă: gsp.ro