Condamnat la 3 ani o lună și 10 de zile de închisoare, în ”Dosarul Transferurilor”, Gică Popescu (47 de ani) a primit în sfârșit o veste bună. Comisia Juridică a penitenciarului Jilava i-a aprobat solicitarea de eliberare condiționată, cazul "Baciului" urmând a merge în instanță, anunță digisport.ro.Conform estimărilor, olteanul ar putea fi eliberat în câteva săptămâni (AICI, detalii). Dintre cele 8 persoane condamnate la închisoare în "Dosarul Transferurilor", Popescu ar fi al treilea care ar putea fi eliberat, după Jean Pădureanu și George Copos. Fostul conducător al Gloriei a fost eliberat din cauza problemelor mari de sănătate, iar Copos a părăsit închisoarea după ce a executat o treime din pedeapsă.În ianuarie 2015, Comisia de la Penitenciarul Rahova a aprobat eliberarea condiţionată a lui George Copos, dar Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea omului de afaceri. Copos a depus contestație, dorind să arate că s-a reeducat în perioada în care a fost închis și a avut câștig de cauză, fiind eliberat în cele din urmăGeorge Copos, Mihai Stoica, Gică Popescu, Ioan Becali, Victor Becali, Cristi Borcea, Jean Pădureanu şi Gigi Neţoiusunt cei 8 condamnați în "Dosarul Transferurilor"