Simona Halep, 23 de ani și locul 3 WTA, a pătruns aseară în semifinalele turneului de tenis de la Indian Wells, unde mâine seară, de la ora 21.00, va da peste liderul mondial Serena Williams, cea care o eliminase, la începutul săptămânii, pe Monica Niculescu.În tribune, la meciul din ”sferturi” cu Carla Suarez Navarro (Spania), meci câștigat de Simona cu scorul 5-7, 6-1, 6-1, s-a aflat Ion Țiriac, cel care o manageriază din umbră pe cea mai bună sportivă tricoloră.Înainte de meci, Simo a primit încurajări și de la fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, cea care spunea zilele trecute că o sprijină necondiționat la turnee pe cea mai bună jucătoare de tenis a României.