De Razvan Ionascu,

Libertatea: Ai avut emoţii?
Ada Nechita: Nu neapărat, dar mi-am dorit să câştige. Doar acolo joacă.
A şi dat golul decisiv.
Tocmai din acest motiv sunt foarte bucuroasă. Florin a jucat bine, iar la final a fost eroul Stelei.
Aţi vorbit după meci?
Vorbim de fiecare dată, atât înainte, cât şi după partidele lui. Şi el mă sună pe mine atunci când eu am joc. Ne încurajăm.
S-a refăcut complet?
Nu în totalitate, dar, oricum, poate să joace şi e cel mai important.
Referindu-ne la handbal, crezi că în acest sezon Oltchim va câştiga Liga Campionilor?
Ar fi şi păcat să nu reuşim acest lucru, deoarece suntem foarte motivate. Acum, putem juca finala şi la Vâlcea, pentru că sala a fost omologată.
În ultima vreme, ai avut oferte de a te transfera la o altă echipă?
Eu mai am încă doi ani de contract cu Oltchim. Sunt de 11 ani aici. Şi, sinceră să fiu, mă simt foarte bine. Dacă după încheierea contractului voi avea o ofertă de nerefuzat venită din străinătate, s-ar putea să o accept.
foto: Gazeta Sporturilor
Citeşte şi un interviu cu antrenorul Ilie Stan

De aici s-a schimbat jocul Simonei Halep în finala de la Dubai. Ce i-a spus antrenorul
GSP.RO

De aici s-a schimbat jocul Simonei Halep în finala de la Dubai. Ce i-a spus antrenorul

Horoscop 22 februarie 2020. Vărsătorii caută soluții pentru problemele dificile
HOROSCOP

Horoscop 22 februarie 2020. Vărsătorii caută soluții pentru problemele dificile