Jucătorii naţionalei Italiei au intrat nu numai în vizorul specialiştilor după spectaculoasa victorie cu Anglia, ci şi în atenţia homosexualilor din Peninsulă. Alessandro Cecchi Paone, un cunoscut realizator şi prezentator din Cizmă, membru declarat al comunităţii gay, a făcut publice preferinţele acestora dintre băieţii antrenaţi de Cesare Prandelli. "Idolul homosexualilor din echipa naţională este Claudio Marchisio, un fotbalist care n-are nimic cu comunităţile gay. De-a lungul anilor, el a devenit un idol în lumea noastră, e prietenul nostru. Nu este homosexual, dar este adevărata icoană pentru homosexuali dintre «azzuri». Mulţumită lui Prandelli, care a luptat împortiva discriminării, aceasta este generaţia cea mai «prietenoasă» cu comunitatea gay din câte au existat vreodată", a declarat Cecchi Paone, citat de liberoquotidiano.it.Cecchi Paone a dezvăluit şi cine nu este pe gustul homosexualilor. "Andrea Pirlo nu ne place, fiindcă este «prea sălbatic». Părul lui Pirlo este un pic cam lung. Gay-lor le plac cei un pic mai lusturiţi. Candreva nu e rău, dar în top rămâne Marchisio, care este şi prietenul nostru", a completat Alessandro Cecchi Paone.
În 2012, în timpul Campionatul European din Polonia şi Ucraina, Antonio Cassano a avut o reacţie care a stârnit mânia comunităţii gay din Peninsulă. "Ce-i un metrosexual? Dacă există pederaşti (n.r. - «frocio»), e problema lor, dar eu sper că nu există în echipa naţională. Dacă sunt pederaşti, e problema lor. Dacă există în echipa naţională? Nu ştiu", a spus atunci Cassano. "Mai bine tace din gură!", i-a transmis din nou Alessandro Cecchi Paone.