Instanța se va pronunța azi în dosarul în care Armata îi cere despăgubiri de 37 de milioane de euro lui Gigi Becali. Intră FCSB îl insolvență? Tot azi, Talpan are proces cu șefii din minister!UPDATE: Instanța a amânat cauza până pe 9 mai.Justiția urmează să dea azi un prim verdict în dosarul în care MApN cere despăgubiri de 37 de milioane de euro lui Gigi Becali pentru folosirea frauduloasă a mărcii și numelui Steaua în perioada 2003 - 2014.
Gigi Becali a anunțat că nu va plăti niciun leu și va băga clubul în insolvență dacă va pierde și acest proces. Până acum, Gigi Becali a pierdut la Înalta Curte de Casație și Justiție dreptul de a folosi marca, în decembrie 2014, iar din decembrie 2016, a pierdut, într-un alt proces, și dreptul de a folosi numele Steaua. De atunci, cel mai galonat club din România se numește FCSB.
Decizia de azi va putea fi atacată cu recurs. Tot azi se așteaptă o primă decizie a instanței și în dosarul în care juristul Florin Talpan și-a acuzat șefii din Ministerul Apărării de fals în înscrisuri. În dosarul cu nr. 17746/3/2017, Talpan a făcut o plângere împotriva lui Cristian Petrea și a celorlalți șefi ai CSA Steaua, acuzându-i de fals în înscrisuri! Talpan, la rândul său, fusese sancționat de șefi pentru felul în care a acționat, iar acest dosar ar putea fi contraatacul juristului la acele decizii din interior.
CITEȘTE ȘI: