Libertatea: Remiza cu Pandurii este un eşec pentru Petrolul?Cosmin Contra: Da, pentru că n-am reuşit să câştigăm cele trei puncte. În schimb, sunt foarte mulţumit de modul în care au jucat băieţii în faţa unei formaţii bune a campionatului. M-a nemulţumit doar decizia luată de un jucător în minutul 90 al meciului.Te referi la Grozav...Normal. Nu este posibil ca într-un asemenea meci şi într-un astfel de moment să execuţi în acel mod un 11 metri. Nu m-am gândit nici o clipă că va da “scăriţă”. Din păcate, a făcut-o şi acum trebuie să înveţe dintr-o astfel de greşeală. Sincer, nu mi-a trecut încă supărarea pe el.Cum şi-a justificat decizia luată?Am discutat cu el şi era foarte afectat de ceea ce a făcut, şi-a dat seama că a greşit. Acum însă, nu pot să-i dau în cap cuiva care se află la pământ. Era al doilea executant al echipei, după Hamza, dar nici la antrenament n-a dat “scăriţă”. N-o să-l sancţionez, pentru că a avut o atitudine pozitivă în acest început de sezon. Păcat că a dat cu piciorul la toate lucrurile bune făcute cu o astfel de execuţie.
Va mai executa penaltyuri la Petrolul?În viitorul apropiat, nu. E foarte afectat şi cred că nici el nu va mai dori să execute o lovitură de pedeapsă. Sper ca şi eu să fiu mai inspirat în alegerea jucătorului desemnat să bată penalty-urile la Petrolul.Urmează meciul cu Vitesse din Liga Europa...O dublă manşă foarte grea, cu o echipă, considerată satelitul lui Chelsea, care are un buget de 40 de milioane de euro. Olandezii sunt favoriţi, dar eu întotdeauna am fost un optimist. Faptul că ei n-au început jocurile oficiale poate să echilibreze un pic balanţa.
După ce a ratat penibil un penalty în ultimul minut al jocului Petrolul - Pandurii, scor 1-1, Gicu Grozav a fost luat în colimator de preşedintele LPF, Dumitru Dragomir (foto): “Eu l-aş bate rău de tot pe Grozav pentru ceea ce a făcut. El crede că e Mutu? Nu s-a uscat nici măcar cerneala pe carnetul lui. Trebuia luat de ciuf, un jucător şi-a bătut joc de munca unei echipe”.