Ionela Gâlcă-Stanca a fost prezentată oficial la Chambray

Comentează

Câştigătoare a Cupei Franţei, Ionela Gâlcă-Stanca (33 de ani) s-a despărţit de Fleury-Loiret. Vicecampioană mondială în 2005, medaliată cu bronz la CE în 2009, pivotul va evolua din sezonul viitor la Chambray Touraine Handball, care a reuşit în trei ani să promoveze din Nationale 2 în liga a doua din Franţa.

”Am avut numeroase oferte de la cluburi din prima ligă franceză, dar şi din cea română. Le-am refuzat fiindcă soţul meu (Răzvan Stanca) joacă rugby la Issoudun. El încearcă acum să-şi deschidă un restaurant acolo. Tours a fost soluţia ideală pentru noi din punct de vedere geografic. În plus, avem prieteni aici”, a declarat Ionela pentru cotidianul francez ”La Nouvelle Republique”.

Născută la Constanţa, în 9 ianuarie 1981, Ionela Gâlcă-Stanca a evoluat la Tomis (înainte de 2003), Podravka Koprvniţa (2003-2004), HBC Nîmes (2004-2006), Oltchim Rm. Vâlcea (2006-2008, 2009-2013), Rulmentul Braşov (2008-2009) şi Fleury Loiret (din 2013). Ea a fost finalistă a Ligii Campionilor în 2010 şi semifinalistă în 2013. A câştigat Cupa Cupelor în 2007 şi campionatul României de 6 ori (2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012 şi 2013). Are victorii în Cupa României (2007, 2011), Cupa Croaţiei (2004) şi Cupa Franţei (2014). În 2005, a disputat finala Campionatului Mondial, iar în 2007 a terminat pe locul 4, fiind declarată atunci cel mai bun pivot din lume. În 2010, a obţinut medalia de bronz la Campionatul European. Ionela este căsătorită cu fostul internaţional de rugby Răzvan Stanca, cei doi având un băiat.

Fondată în 1994, în Chambray-les-Tours (centrul Franţei), clubul de handbal pentru care va evolua Ionela Stanca şi-a creat echipă feminină în 2006. În 2010, ea s-a desprins din gruparea omnisport, devenind distinctă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Angajații din învățământul preuniversitar de stat din județul Iași vor avea zi liberă miercuri, 14 octombrie 2026, cu ocazia Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.
20:35
Școlile din Iași se închid de Sfânta Parascheva. Cine beneficiază de o zi liberă pe 14 octombrie
Un doctor care se află pe holul spitalului
19:42
Cazul Andrei Drăgan, tânărul care a murit în 2024 la SJU Târgu Jiu: raportul IML confirmă că băiatul trebuia operat de urgență, FACIAS cere ca vinovații să fie judecați
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
17:46
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
17:29
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu va depune pe 15 octombrie la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:11
Anunțul făcut de Luca Niculescu după noile negocieri cu partidele pentru a primi votul în Parlament
Un barbat in costum gri sta la o masa si acordă un interviu
InterviuExclusiv
18:00
Politologul Gheorghe Fârte critică dur graba formării Guvernului: „Neserios și iresponsabil. Președintele a făcut o greșeală teribilă”
Ultimele știri
21:51
O colecție de cărți Pokémon, descoperită în pod, i-ar putea aduce o avere unui pensionar din Marea Britanie
21:51
A murit Vasile Ionescu, unul dintre cei mai importanți activiști și intelectuali romi din România postcomunistă
21:46
Directoarele de la Colegiile Naționale „Gheorghe Lazăr” și „I.L.Caragiale” din București, eliminate din concursul de directori după prima probă. Explicațiile celor două
21:31
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
TRENDING
21:50
Horoscop 14 octombrie 2026. Leii pot primi astăzi informații valoroase de la o persoană din anturajul apropiat
Interviu
18:30
„Lumea nu mai întreabă ce suprafață are apartamentul, întreabă care este cel mai mic preț”, Attila Ivacson, CEO Ananda Group. Cum se schimbă piața imobiliară din București?
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
Deficitul de fier ar putea fi cauza principală a lipsei de energie, avertizează specialiștii.
20:42
Te simți obosit chiar dacă dormi suficient? 5 sfaturi care te ajută să combați deficitul de fier
Ministrul Sanatatii  cere rectificare bugetara
20:32
Ministrul Sănătății avertizează: Fără rectificare bugetară în Sănătate, sistemul medical intră în blocaj în 2-3 săptămâni
Set de machiaj profesional
15:00
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
18:44
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Toamna aduce nu doar frunze căzătoare și seri răcoroase, ci și o varietate de fructe bogate în fibre, perfecte pentru a diversifica alimentația.
18:20
5 fructe de toamnă bogate în fibre, recomandate de nutriționiști
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Palatul Culturii din Iași a fost dat în folosință în 1925 și a fost construit în stil neogotic, după planurile arhitectului I.D. Berindei. Foto: Hepta
19:09
Palatul Culturii din Iași are crăpături și infiltrații de apă la subsol, la 10 ani după lucrările de reparații și consolidare: „Am văzut cum țâșnea apa”
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a cerut modernizarea infrastructurii europene pentru a asigura o mobilizare rapidă a trupelor spre est, într-un context de reevaluare a prezenței militare a SUA pe continent
15:57
SUA cer Europei să pregătească deplasarea rapidă a trupelor spre est. Ce trebuie să facă România
Nicușor Dan
15:45
Ce se schimbă pentru românii din Ucraina după promulgarea legii educației de către Zelenski. Reacția lui Nicușor Dan
Persoane participa la un protest intitulat Niciuna infranta. Niciuna uitata. Niciuna mai putin. impotriva violentei asupra femeilor, in Piata Victoriei din Bucuresti, miercuri, 18 iunie 2025.
15:22
Cornelia, al 31-lea femicid din România în 2026, a cerut ajutor, dar nu și-a reclamat soțul. Legea există, dar întârzie să fie aplicată
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?