Ionuţ Negoiţă nu ar deţine marca Dinamo şi nici domeniul internet fcdinamo.ro. Probleme și cu fanshop-ul. Acționarul e sub control judiciar

Comentează
Războiul dintre Badea și Negoiță se ascute FOTO: Vlad Chirea

Ionuţ Negoiţă nu ar deţine marca Dinamo şi nici domeniul internet fcdinamo.ro. Probleme și cu fanshop-ul. Acționarul ”câinilor” e sub control judiciar.Conform supervizor.ro, echipa de fotbal a “câinilor roşii” îşi desfăşoară activitatea economică prin intermediul DINAMO 1948 SA Bucureşti (CUI: 13699971), societatea controlată de Ionuţ Negoiță (43 de ani). Anterior, activitatea s-a derulat pe ASOCIAŢIA FOTBAL CLUB DINAMO BUCUREŞTI (CUI: 6004508), organizaţie cunoscută drept AFC DINAMO şi care a fost constituită în 1994, având ca fondatori 47 de persoane fizice, juridice si instituţii ale statului.Când asociaţia s-a umplut de datorii, echipa de fotbal a fost mutată pe societatea menţionată (care nu era deţinută de Negoiță la acea vreme), numai că acest transfer a fost unul parţial. AFC DINAMO a intrat în insolvenţă în 2010 şi de atunci Dosarul nr.32249/3/2010 de la Tribunalul Bucureşti este tergiversat, până la ora actuală nefiind publicat tabelul definitiv al creanţelor. Dar nu această insolvenţă este subiectul de astăzi.În cel mai recent raport al administratorului judiciar TEMPUS GRUP IPURL (Claudia SOARE), publicat în BPI pe 9 decembrie 2016, se precizează că asociaţia aflată în insolvenţă, care este condusă de Nicolae BADEA, a transmis:

  1. notificarea nr.01434/22.11.2016 adresată către SC DINAMO 1948 SA cu privire la încetarea utilizării numelui de domeniu fcdinamo.ro şi a mărcii Dinamo;
  2. notificarea nr.01435/22.11.2016 adresată către SC DINAMO 1948 SA cu privire la utilizare instalaţie de nocturnă, proprietatea debutorului, din baza sportivă Săftica

După apariţia în presă a acestor informaţii, Dinamo a reacţionat cu un comunicat palid în care spunea aşa:“În ceea ce priveşte activitatea de comercializare a produselor cu însemnele clubului, domnul Badea nu deţine drepturi exclusive de folosire a mărcii, lucru ce poate fi verificat simplu, la OSIM. Situaţia site-ului fcdinamo.ro şi a instalaţiei de nocturnă de la Săftica e un amănunt care va fi reglementat“.

Cine deţine marca şi domeniul… şi FAN SHOP-ul

Marca FOTBAL CLUB DINAMO BUCUREŞTI (aceea cu cei doi câini) a fost înregistrată în 1999 de asociaţia condusă acum de BADEA, pe o singură clasă:41- “Educaţie; instruire; divertisment; activităţi sportive şi culturale”După cum susţine site-ul OSIM, această marcă nu a fost cesionată şi are acelaşi proprietar/deţinător, fiind reînnoită în 2009 – expiră în 2019.Societatea DINAMO 1948 SA are nişte mărci cu trimitere la echipa de fotbal – cum ar fi FCDB, FCD, DINAMO TV, DINAMOMANIA -, dar cea consacrată este la asociaţie. Neclar este în ce condiţii (financiare) a folosit DINAMO 1948 această marcă (cu o altă grafică), iar acest aspect ar trebui clarificat de administratorul judiciar, judecătorul sindic, eventual la cererea Fiscului, cel mai mare creditor al insolventei AFC DINAMO – creanţe de peste 46 milioane lei.În ceea ce priveşte domeniul fcdinamo.ro, înregistrat în 2000, nici aici nu sunt dubii: este deţinut de asociaţie, chiar dacă menţiunea de la rotld.ro nu este chiar completă. Pe pagina web fcdinamo.ro, se spune că DINAMO 1948 SA este proprietar şi “deţinătorul tuturor drepturilor de proprietate intelectuală asupra siteului, respectiv asupra designului şi conţinutului acestuia”! De ce foloseşte societatea lui NEGOIŢĂ domeniul deţinut de asociaţia lui BADEA şi în ce condiţii financiare?

Şi dacă tot am ajuns la site, să spun că acesta are o secţiune FAN SHOP, un magazin online administrat de aceeaşi societate, conform menţiunilor de acolo. În raportul menţionat, administratorul judiciar pomeneşte la un moment dat de un “contract de livrare nr.16/11.10.2016 înregistrat la debitor sub nr.357/27.10.2016, încheiat între SC PHOENIX SPORT SRL în calitate de furnizor şi debitorul insolvent în calitate de cumpărător, având ca obiect furnizarea de echipament sportiv în vederea valorificării de către debitor prin magazinul propriu FAN SHOP DINAMO“.Contractul este din octombrie 2016, iar raportul din decembrie 2016 precizează foarte clar că magazinul FAN SHOP DINAMO este al asociaţiei. Teoretic este vorba doar de “magazinul fizic”, nu şi de cel online, dar ar fi anormal să existe proprietari diferiţi. Anormal, dar nu imposibil. Prin urmare, nici magazinul FAN SHOP DINAMO nu este deţinut de firma DINAMO 1948.Tragănd tragem linie, observăm că Ionuţ NEGOIŢĂ, considerat proprietarul echipei nu deţine marca, nu deţine domeniul internet şi nici FAN SHOP DINAMO. Mai nou, nu prea mai deţine nici societatea DINAMO 1948 SA, cele 381.041 acţiuni care figurează pe numele lui (92,9368% din capitalul social) fiind sub sechestru asigurator, aplicat din cauza unei datorii de două milioane euro către Nicolae BADEA. Decizia instanţei este definitivă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
16:50
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
Elicoptere militare românești în timpul exercițiului „Burebista25” Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române
16:49
Exercițiul militar „Burebista26” începe în toată România. MApN: „Veți auzi avioane zburând mai jos decât de obicei”
MONDEN
Ruxandra Luca | Foto: Facebook
16:47
Ce a pățit Ruxandra Luca în timp ce era în mașină pe o stradă din București: „Cât de singur să fii, ca să ajungi așa?”
Cheloo participă la „Asia Express”
ExclusivInterviu
16:18
Cheloo a mers la „Asia Express” fără să știe regulamentul. „După vreo două săptămâni l-am învățat”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
16:16
Alegerile anticipate sunt foarte aproape dacă mai cade un guvern, avertizează Kelemen Hunor. Ilie Bolojan va rămâne interimar fără putere de decizie
Chatbot
14:30
UDMR lucrează la un chatbot secui. ErdélyGPT îți rezolvă problemele „în timp ce faci pălincă”
Ultimele știri
17:49
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
17:41
Medicii pot alerta direct lipsa tratamentelor critice. Prof. dr. Alina Tănase: „Când n-ai un medicament, frustrarea este foarte mare în fața pacientului”
17:33
Nicușor Dan, mesaj pentru alegătorii supărați pe el: „Asta era urgența, nu reformele rapide dorite de noi toți”
17:24
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
TRENDING
13:54
În 1959, SUA au construit un „oraș sub gheață” în Groenlanda. 65 de ani mai târziu, NASA a văzut tunelurile bazei secrete la 30 de metri adâncime
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
Salată Tabbouleh cu pătrunjel și bulgur
17:00
Salată Tabbouleh – rețetă și beneficii
Sondă românească de 20000 de euro pentru sturioni, furată de doi bulgari pe Dunăre. Sursă foto: infomreja.bg.
16:10
Doi bulgari au furat, desfăcut și cărat cu căruța o sondă românească de 20.000 de euro care urmărea sturionii pe Dunăre
Rețetă periculoasă în Serbia apă contaminată cu kerosen, vândută pacienților cu cancer pe post de tratament miraculos. Sursă foto: colaj foto Blic.
15:43
Apă cu petrol, vândută ca leac miraculos pentru pacienții cu cancer în Serbia. Oncolog: „Distruge măduva osoasă”
Călător cu valiză sosind la aeroport la răsăritul soarelui
14:08
Românii își planifică city break-uri în orașele europene unde au loc evenimente de modă. Fenomenul „Fashion Month” a crescut numărul rezervărilor cu 18%
Pepene roșu murat într-un borcan de sticlă, cu felii proaspete pe o farfurie în fundal.
13:12
Fructe murate: deliciul care va deveni vedeta platourilor tale festive
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Trei linii de cale ferată într-o gară dintr-o zonă montană din România, luminile roșii de semnalizare sunt aprinse
15:31
Calea ferată Brașov - Sighișoara, modernizată cu bani de la Banca Europeană de Investiții: costul proiectului, estimat la 2.250.000.000 de euro
În septembrie 1988, cu doar 14 luni înainte de prăbușirea regimului comunist, aparatul de represiune al statului român a atins apogeul organizatoric, cu un efectiv de 14.629 de angajați. Sursă foto: Shutterstock
14:18
Câți angajați avea Securitatea la finalul regimului comunist: peste 6.000 de oameni erau trecuți în acte numai în București
Termometru frunze toamna
13:33
Temperaturi de vară urmate de ploi și o răcire accentuată. Prognoza meteo ANM pentru perioada 14-27 septembrie 2026
Bucureștiul devine, între 14 și 20 septembrie, capitala gastronomiei odată cu prima ediție a Bucharest Food Week. Sursă foto: Shutterstock
13:29
Meniuri speciale de la 69 de lei, pentru gurmanzi, în 100 de restaurante din București: ce se întâmplă între 14 și 21 septembrie
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare