Prima finalistă a Euro 2020 este Italia. Ea s-a impus după penalty-uri, 4-2, contra Spaniei, după 1-1 în urma celor 120 de minute de joc.

Italia a deschis scorul târziu, în repriza a doua, printr-un gol marcat de Chiesa. Mijlocașul lui Juventus l-a învins pe Unai Simon (minutul 60) cu un șut fantastic, lângă bara stângă.

Cu toate că meciul părea decis, Spania a lovit târziu și a egalat prin Morata. Intrat abia în repriza secundă, ratangiul turneului pentru iberici a făcut 1-1 după o combinație reușită cu Dani Olmo (80).

În prelungiri nu s-a mai înscris, așa că s-a ajuns la lovituri de departajare.

La penalty-uri, ratarea italianului Locatelli a fost neutralizată de Olmo și Morata, care au irosit loviturile de la 11 metri și au trimis, practic, trupa lui Mancini în ultimul act.

Italia își va afla adversara miercuri seară, când, tot la Londra, se întâlnesc Anglia și surpriza Danemarca.

Italia n-a mai câștigat Campionatul European din 1968, singura ediție cucerită de „Squadra azzurra”.

Traseul Italiei până în finală: 3-0 cu Turcia, 3-0 cu Elveția, 1-0 cu Țara Galilor (grupe), 2-1 după prel. cu Austria (optimi), 2-1 cu Belgia (sferturi), 1-1 (4-2 penalty-uri) cu Spania (semifinale)

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.