În turul al treilea al competiției de simplu la tenis de masă, românul Ovidiu Ionescu a cedat în fața portughezulului Marcos Freitas (numărul 11 mondial), dublu campion european cu echipa și vicecampion continental la simplu.Freitas a trecut de Ionescu cu 4-1 la seturi (11-9, 1-11, 11-5, 11-7, 11-9).Campionul României a avut o evoluție apreciată la prima lui participare la JO. I-a eliminat pe Nima Alamian (Iran), 4-1 și pe Robert Gardos (Austria), 4-1.România mai are un jucător în competiția de simplu. Adrian Crișan s-a calificat în turul al treilea al probei de simplu la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, duminică, după o victorie dificilă în fața francezului Emmanuel Lebesson, cu scorul de 4-3 (11-4, 4-11, 11-8, 9-11, 7-11, 11-9, 12-10).Jucătorul român îl va înfrunta în turul al treilea pe sud-coreeanul Lee Sangsu, luni, de la ora 13,00 (19,00, la București).În turul 3, feminin: Daniela Dodean - Ai Fukuhara (luni, ora 16:00).