Kata RUINA Bulatovici | Cea mai bună jucătoare din lume pe postul de inter a evoluat catastrofal contra lui Györ

Comentează

← Bulatovici a fost golghetera Oltchimului în Liga Campionilor, cu 87 de goluri
“Atenţie la Bulatovici! A jucat foarte slab la Bucureşti, şi-a revenit un pic pe final. În Ungaria, o să vedem şi o să ne lămurim… dacă nu cumva va pleca în Ungaria”, declara, înainte de meciul de joi, reputatul tehnician Constantin “Pilică” Popescu, triplu campion mondial cu naţionala tricoloră, câştigător al Cupei EHF chiar cu Oltchim, în 1984. A fost ca o premoniţie. Katarina a jucat foarte slab la Veszprem, servind câteva assisturi, completate însă cu multe pase greşite şi erori tehnice (în special abaterea de picior). A marcat totuşi ultimele goluri ale Vâlcei, a terminat cu două reuşite, plus una din 7 metri. Trei goluri din 10 şuturi. Şi un 7 metri ratat. Puţin, foarte puţin!

Mai ia 250.000 € din bonusuri

Dacă francezii de la L’Equipe au scris, săptămâna trecută, că Bulatovici e dorită în Macedonia, la Vardar Skopje, unde un magnat de origine americană vrea să creeze o mare echipă, ieri, presa din Muntenegru a anunţat că jucătoarea născută la Kragujevaţ (Serbia) a ales chiar… Györ. Ar urma să încaseze un salariu-record în handbalul feminin, 250.000 de euro pe sezon, plus bonusuri de performanţă: câştigarea titlului şi a Cupei Ungariei, Liga Campionilor, Supercupa Europei, practic, alte 250.000 de euro. La Oltchim, Kati avea trecut în contract un venit de 204.000 de euro pe an, dar ea pretinde că avea restanţe salariale de două luni.
Problema n-ar fi că Bulatovici pleacă - la Vâlcea nu va mai curge tot atâta lapte şi miere -, ci că, probabil, Kati ştia unde ajunge înainte de semifinală. Păcat! Mulţumim, Kati, la revedere Kati! Vorba lui nea “Pilică” Popescu, marele antrenor: “Toate celelalte au fost de 10, ea, cea mai bună cupă, cartea de vizită - de 4”.

E sârboaică, dar joacă pentru Muntenegru

Bulatovici s-a născut la Kragujevaţ, în Serbia, însă acum joacă pentru naţionala Muntenegrului! Katarina e vicecampioană olimpică şi campioană europeană cu naţionala pentru care evoluează acum. La JO 2012 a fost golghetera turneului, cu 53 de goluri, la CE - la fel, cu 53 de reuşite. La nivel de club, a luat 5 titluri, 5 Cupe ale Muntenegrului, Cupa EHF şi Liga Campionilor (2012), toate cu Buducnost, un titlu şi Liga Campionilor cu Slagelse (Danemarca, 2007).

Pleacă jucătoarele cel mai bine plătite

Cel mai probabil, stranierele aduse la Vâlcea pe salarii excelente vor pleca de la echipă. Portarul spaniol Navarro, interul portughez Barbosa şi centrul francez Pineau au oferte de la Vardar Skopje (Macedonia), care a transferat deja goalkeeperul Leynaud, Bulatovici ar putea merge la Györ, Stanca a plecat deja în Franţa, iar muntenegreanca Jovanovici va juca din sezonul viitor la Astrahan (Rusia). Şi antrenorul Jakob Vestergaard e pe plecare. Oltchim a avut anul acesta un buget iniţial de 3.000.000 de euro, redus din cauza crizei combinatului la jumătate. Pentru sezonul viitor, nu e clar nimic. Nu se ştie dacă echipa se va desfiinţa sau nu!

↑ Trei jucătoare ale lui Oltchim (Pineau, Barbosa şi Curea, de la stânga, în roşu) s-au chinuit să o blocheze pe Lekici

Fostul psiholog al echipei: «Succesul este întărit de un eşec anterior»

În 2010, în mandatul lui Radu Voina, Dorina- Marcela Şchiopu-Mateiu (49 de ani) a activat ca psiholog la Oltchim. Cu menţiunea că nu vrea să vorbească în particular despre meciul de joi seară, ci despre viaţă, psihologul a explicat cum te poţi recupera după un eşec precum cel al sportivelor de la clubul oltean.

Cu o experienţă de patru ani în spate ca psiholog la Centrul de Excelenţă în handbalul feminin de la Vâlcea, Dorina Şchiopu a afirmat: “Vorbim despre viaţă, nu despre sport în particular. După asemenea ratări, trebuie să-ţi pui întrebări. Cine suntem noi? Ce ne determină să ne atingem scopul? Chiar ştim ce vrem de la viaţă? O să plâng toată viaţa după asta?”. Psihologul a continuat: “E o chestiune de conştiinţă. Sunt lucruri mult mai grave care se pot întâmpla! Gândiţi- vă la o mamă care tocmai îşi îngroapă copilul! Pe care o vedeţi pe stradă apoi, care tăieşte! Toţi am avut momente dramatice. Important e să putem să trecem peste ele! Şi toţi avem nevoie de un suport moral”.

În loc de concluzie, o pildă: “Dumnezeu îţi dă, dar nuţi bagă şi-n traistă”. Şi privim înainte: “Întotdeauna, succesul e întărit cu un eşec anterior”. Fetelor, reţineţi asta!

Vestergaard şi-a adus alt «specialist»!

Dacă în mandatul lui Radu Voina clubul angajase un psiholog, acum rolul a fost atribuit de Jakob Vestergaard (foto) lui Mette Klit, antrenoarea secundă. “Poate era bine să ai şi un psiholog. Fetele sunt mai labile decât băieţii, ştiţi şi voi ce vreau să zic”, a spus fostul mare antrenor “Pilică” Popescu.

(Mihai Toma)

fotografii: Csanda Gyula/ Blikk (Veszprem)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
01:06
Gică Hagi dă de înțeles că pleacă de la națională, după rușinea cu Bosnia: „Cu sau fără mine, trebuie să producem calificări! Eu sunt vinovat, am planificat prost”
00:46
Vladimir Putin mărește efectivele armatei Rusiei. Moscova majorează cu 27% cheltuielile militare pentru 2027
00:17
O femeie a născut gemeni la 3 zile distanță unul de altul: „Un caz cu adevărat unic”
28 sept.
Lewis Hamilton și-a cumpărat un Ferrari F40 care a stat 35 de ani într-un garaj. Mașina avea doar 69 km
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză