Asemenea paturi matrimoniale, presărate cu petale de trandafiri şi “flancate” de şampanie pusă la rece (stânga), au fost pregătite iniţial pentru Marica şi colegii lui de la Schalke, la un hotel din Cehia
Germanii de la echipa Schalke 04 şi-au făcut rezervări la Hotelul Peştele de aur din Plzen, Cehia, dar au fost dezamăgiţi când au ajuns la faţa locului, deoarece toate camerele erau dotate cu paturi matrimoniale. O veritabilă problemă pentru oficialii nemţilor, care le interzic jucătorilor să doarmă câte doi în acelaşi pat, de teamă ca respectivii să nu se deranjeze reciproc, involuntar, în timpul somnului. Prin urmare, şefii lui Ciprian Marica au lăsat ruşinea la o parte şi le-au cerut gazdelor nici mai mult, nici mai puţin decât să despartă paturile din fiecare cameră!
«A fost o solicitare cam excentrică»
“A fost o solicitare cam excentrică, recunosc, dar ne-am gândit la faptul că jucătorii trebuie să se odihnească. În plus, am ieşit şi mai ieftin decât dacă am fi închiriat paturi suplimentare în fiecare cameră”, a declarat Horst Heldt, managerul lui Schalke 04, pentru Der Westen.