Mijlocașul central italian Daniele De Rossi (32 de ani) este eroul Romei, după ce marți seară a punctat de două ori, în minutele 30 și 38 pentru gruparea din ”Cetatea Eternă”, la 4-4 cu Bayer Leverkusen, în Grupa E a Ligii Campionilor. De Rossi a anulat astfel ”dubla” mexicanului Javier Hernandez (4 și 19 - primul din penalty), readucând-o în joc pe formația la care este legitimat și portarul român Bogdan Lobonț.Din 2001 la AS Roma, De Rossi este un prieten al românilor. Fotbalistul a achiziționat, în 2003, un Ferrari. L-a cumpărat cu 180.000 de euro chiar de la Gică Popescu, fostul căpitan la Barcelonei, aflat acum după gratii în ”Dosarul Transferurilor”.”Baciul” a avut bolidul în perioada în care evolua pentru Dinamo. L-a ținut doar câteva luni. A renunțat la el din două motive: străzile din România nu se pretează la mașini cu garda la sol joasă, din pricina ”craterelor” din carosabil, și, în plus, olteanul a fost influențat de privirile invidioase ale oameni: ”Se uita lumea după mine, îmi era ruşine şi am renunţat la el!”. ”L-am luat în 2003, dar l-am vândut după două luni! Am făcut doar 10 drumuri cu el!”, a mai spus Popescu.